TRAIAN BĂSESCU ATACĂ DUR: "România va pune la punct Budapesta"

C.I.
Ziarul BURSA #Politică / 13 august 2013

"România va pune la punct Budapesta"

Vona Gabor: "Ungaria are obligaţia de a susţine şi de a sprijini obţinerea autonomiei în faţa Uniunii Europene"

2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, a declarat ieri, preşedintele Traian Băsescu la Izvoru Mureşului (Harghita), avertizând că statul român "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: "Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat".

Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei.

"Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult", a continuat preşedintele Băsescu.

El a susţinut că Ungaria a devenit "în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune", adăugând că politica Budapestei a început să creeze "dificultăţi".

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la Izvoru Mureşului că există mai multe ţări "deranjate" de "politica agresivă a Budapestei": "Sunt mai multe ţări din regiune care sunt deranjate de politica agresivă a Budapestei atunci când este vorba de minorităţi. România a stat rezervată până acum, dar cred că s-a ajuns la punctul de la care rezervele noastre trebuie date la o parte şi Budapesta trebuie pusă la punct". Întrebat ce se va întâmpla dacă Budapesta nu va înţelege acest lucru, Băsescu a răspuns: "Va înţelege".

Băsescu: "Doar Stalin a făcut Regiunea Autonomă Maghiară în România"

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus ieri că în România doar la directiva lui Stalin a fost organizată Regiunea Autonomă Maghiară şi le-a transmis celor care doresc reînfiinţarea unei regiuni autome că "niciodată" nu se va face reorganizare administrativă pe criterii etnice.

"Ce vă pot garanta este că niciodată nu se va face reorganizare administrativă a ţării pe criterii etnice. Cei care cred că este posibil aşa ceva ne confundă cu staliniştii. Numai Stalin a organizat Regiunea Autonomă Maghiară. Aşa ceva nu va fi în România, o regiune autonomă", a afirmat Traian Băsescu.

El a subliniat că România este definită ca stat unitar în Constituţie şi "nimeni nu poate fi mai autonom decât altcineva pe teritoriul sau între frontierele României".

"Vreau să cred că Parlamentul nu se va împiedica până la urmă în proiectul de reorganizare administrativă de exigenţe care nu au nimic comun cu definiţia pe care o are statul român, de stat unitar, şi că acest proiect va merge înainte, fiind necesar României", a adăugat preşedintele Băsescu.

Băsescu: "Nu merită calitatea de român cel care cerea ca Transilvania să fie sub protectorat"

Traian Băsescu a mai spus ieri că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Preşedintele Traian Băsescu a menţionat: "Am început din păcate de puţină vreme politica de redobândire a românismului în afara frontierelor. Nu avem în intenţiile noastre nimic de genul celor nefericit susţinute din păcate de un cetăţean român care nu-şi merită calitatea de cetăţean român. Este acela care mai zilele trecute cerea ca Transilvania să fie pusă sub protectorat".

El a adăugat că va trebui analizat dacă un cetăţean român poate avea un astfel de comportament: "Însă noi nu avem astfel de intenţii nici în Valea Timocului, nici în Ucraina, nici în Ungaria. Dar vrem ca pas cu pas statele din jurul nostru să-i trateze pe cei care se revendică, se recunosc a fi români, aşa cum îi tratăm noi pe minoritari în România. Cu dreptul de a fi reprezentanţi politic în Parlament în mod automat, cu dreptul de a-şi păstra limba, religia, cultura, obiceiurile".

Laszlo Tokes mai spunea că Băile Tuşnad, unde s-a desfăşurat Universitatea de Vară "Balvanyos", reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.

Băsescu, moldovenilor: "Cereţi unirea şi o veţi avea"

Marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova nu vrea unirea cu România, a mai declart ieri Traian Băsescu, adăugând însă că moldovenii pot cere unirea şi o vor avea.

"Este şi o problemă în ceea ce priveşte Constituţia Republicii Moldova, în ea se vorbeşte doar despre moldoveni şi limba moldovenească", a afirmat Băsescu.

Şeful statului român şi-a manifestat speranţa că "o corectare" în acest sens va porni din partea Republicii Moldova.

"Eu sper şi cred că de la cetăţenii Republicii Moldova trebuie să pornească corectarea. Vorbim de unirea Republicii Moldova cu România. Oameni buni, există în populaţia Republicii Moldova un filon sănătos de români, dar marea majoritatea a populaţiei nu doreşte unirea cu România. Cereţi unirea şi o veţi avea, dar cereţi-o", a declarat Băsescu.

Acesta a adăugat că în România nu există niciun partid care să nu dorească unirea, dar în Republica Moldova cel mai mare partid este antieuropean şi anti-NATO.

"România vrea unirea, dar nu o vrea Republica Moldova. Nu aveţi încă o majoritate critică, dar dacă o veţi avea, atunci vă spun nu va fi nicio piedică de aici, din România", a conchis Băsescu.

"Serbia şi Ucraina au mulţi paşi de făcut să fie democraţii"

Serbia şi Ucraina mai au paşi mulţi de făcut pentru a ajunge la a fi definite ca state democratice, a declarat ieri preşedintele României, domnia sa arătând că drepturile acordate minorităţilor naţionale sunt o emblemă a nivelului de democraţie.

"Drepturile pentru minorităţi sunt o emblemă a nivelului de democraţie. Pentru mine este clar că şi Serbia şi Ucraina mai au paşi mulţi de făcut pentru a ajunge la a fi definite ca state democratice. Încă nu se înţelege la nivelul politic, în aceste ţări, că avantajul de a avea minoritatea recunoscută a altui stat pe teritoriul tău este uriaş. Ei nu realizează încă acest tip de avantaje care consolidează relaţia bilaterală şi fac din ţara mamă un partener al acelui stat în orice fel de condiţii, nu numai când e vorba de minorităţi", a afirmat şeful statului, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului.

Băsescu a precizat că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, şi-a ţinut promisiunea în a fi adoptată o legislaţie care să permită învăţământul în limba maternă, însă problema ţine în prezent de aplicarea legii. Preşedintele a precizat că eforturile diplomaţiei româneşti se vor concentra asupra implementării legislaţiei existente în Ucraina, care ar fi similară cu aceea din România.

"Pe noi ne deranjează faptul că în Ucraina se încearcă această împărţire a românilor în moldoveni şi români", a menţionat Băsescu.

El a făcut un apel către toţi cei aflaţi în afara graniţelor să se declare români cu ocazia recensămintelor care vor fi organizate în perioada următoare.

"Urmează recensăminte în diverse state din jurul frontierelor României. Declaraţi-vă, fraţilor, români, nu moldoveni, nu vlahi sârbi sau mai ştiu eu ce alte identităţi s-au construit în timpul regimurilor comuniste şi astăzi ne vine greu să spunem că mai suntem români. România tratează cu respectul cuvenit şi cu toată atenţia orice minoritate, fie că vorbim de vlahi, fie că vorbim de aromâni, fie că vorbim de moldoveni care se recunosc a fi români. Deci, sprijinul României va veni pentru aceia care se recunosc a fi români", a mai afirmat şeful statului.

Totodată, preşedintele Traian Băsescu a făcut apel la asociaţiile românilor din afara graniţelor să fie solidare, afirmând că românii trebuie să înveţe "solidaritatea şi corectitudinea".

"Politicile de asimilare au dat rezultate, iar problema pe care trebuie să ne-o punem acum este cum să contrabalansăm aceste politici de asimiliare. Au fost 50 de ani de comunism în care nu am putut face nimic, pentru că asimilarea a fost tolerată şi de statul român. Azi, România e democratică şi avem nevoie de solidaritatea românilor din afara graniţelor, de solidaritate între ei. Câte asociaţii se ceartă şi se denigrează între ele în Valea Timocului, Ucraina şi chiar Ungaria? (...) Românii trebuie să înveţe solidaritatea şi corectitudinea între ei. Comunităţile sunt fragmentate în asociaţii şi nu sunt luate în seama de guverne. Noi, pe de altă parte, nu putem finanţa activităţi acolo unde nu există solidaritate. Primul apel la asociaţiile de vlahi din Valea Timocului este la solidaritate", a afirmat şeful statului.

De asemenea, Traian Băsescu a afirmat că relaţia României cu Serbia ar fi mult mai consistentă "dacă ar trata mai deschis problema românilor din Valea Timocului".

Pe de altă parte, Băsescu a afirmat că România trebuie să facă mai mult, să dea mai multe burse, să organizeze mai multe tabere pentru copiii români din afara graniţelor şi să aloce mai mulţi bani comunităţilor de români, dar cere ca asociaţiile care îi reprezintă să nu se mai certe între ele. "Noi ne asumăm să facem mai mult, iar dumneavoastră solidaritatea asociaţiilor", a afirmat Băsescu.

Băsescu: "Universitatea de la Tuşnad nu se va mai desfăşura dacă se va petrece la fel ca în acest an"

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, ieri, că, dacă Universitatea de vară de la Băile Tuşnad se va petrece la fel ca în acest an, atunci nu se va mai desfăşura.

"Universitatea de la Tuşnad nu se va mai desfăşura pe teritoriul României, dacă se va petrece cum s-a petrecut anul acesta", a spus Băsescu. Universitatea de Vară "Balvanyos" de la Băile Tuşnad, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 23-28 iulie, sub motto-ul "Timpul nostru!", la seminarii participând peste 350 de invitaţi. Printre personalităţile care s-au afla la Băile Tuşnad s-au numărat premierul Ungariei, Viktor Orban, vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, dar şi europarlamentarii Sogor Csaba şi Tokes Laszlo.

Institutul Wiesel cere instituţiilor abilitate să se autosesizeze în privinţa liderului Jobbik

Institutul "Elie Wiesel" condamnă cu toată fermitatea declaraţiile "rasiste şi incitatoare" făcute sâmbătă de liderul Jobbik, Vona Gabor, în tabăra de vară de la Borzont (Harghita), şi solicită "instituţiilor abilitate ale statului să se autosesizeze pentru a lua măsurile care se impun".

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel" arată, într-un comunicat de presă, că declaraţiile lui Vona Gabor vin în contradicţie flagrantă cu articolul din Constituţie care prevede că "sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică (...)".

Institutul "Elie Wiesel" îşi exprimă profunda îngrijorare pentru declaraţiile rasiste şi incitatoare ale liderului Jobbik.

"De asemenea, menţionăm că tolerarea unor astfel de acţiuni lipsite de discernământ politic din partea unor partide sau organizaţii extremiste străine prezente în România amplifică riscul pentru intensificarea extremismului în România", se arată în comunicat.

Institutul "Elie Wiesel" face referire la următoarea declaraţie a liderului Jobbik: "Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât încercăm să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei. Scopul nostru nu este să acţionăm împotriva românilor, ci să acţionăm pentru maghiari şi dacă aceste naţiuni arată toleranţă, înţelegere una faţă de cealaltă, noi suntem deschişi la o împăcare istorică la nivelul Europei Centrale. Aceasta deoarece problemele noastre, dacă scoatem din ecuaţie problemele minorităţilor, sunt identice. Toate ţările (din Europa Centrală) sunt exploatate de capitalul international venit din Europa Occidentală şi ar trebui să acţionăm împreună şi nu separat împotriva acestui capital".

În comunicat este menţionată şi această declaraţie a lui Vona Gabor: "Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre Romania şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie".

Pe de altă parte, semnatarii documentului menţionează că nu pot să nu privească cu îngrijorare la exerciţiile paramilitare pe care Asociaţia Noua Dreaptă din România le-a făcut în cadrul "Taberei Naţionaliste: Camaraderie, disciplină, loialitate", organizată la Râşnov între 1 şi 4 august 2013.

REACŢII

Eckstein: "Să arăţi biciul unei ţări vecine pentru că un lider spune trăsnăi nu este de bun augur"

Fostul consilier prezidenţial Eckstein Kovacs Peter spune că nu i se pare "de bun augur" că preşedintele Traian Băsescu "a arătat biciul" Ungariei şi "a pus la punct" acest stat doar pentru că un lider ungar a spus "trăsnăi", adăugând că şeful statului român şi-a exprimat opiniile "nediplomatic". "Eu văd cele întâmplate şi reacţiile prin prisma statului de drept. Cred că posibilitatea de a călători a cetăţenilor statelor UE este un drept neîngrădit. La fel, dreptul la opinie nu poate fi luat niciunui cetăţean", a declarat, ieri, fostul consilier prezidenţial şi fostul senator UDMR Eckstein Kovacs Peter, citat de Mediafax. Acesta a spus că afirmaţiile liderului Jobbik, Vona Gabor, sunt dezavuate de UDMR şi de Guvernul de la Budapesta.

Nemes (PPMT): "Nu înţeleg cum s-ar putea interzice organizarea Universităţii de la Tuşnad Băi"

Preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, declară că nu înţelege cum ar putea fi interzisă organizarea Universităţii de la Băile Tuşnad şi adaugă că politicienii români "ar trebui să caute, prin dialog, rezolvarea problemelor". Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a declarat, ieri, că politicienii români ar trebui să aleagă mai degrabă calea dialogului pentru rezolvarea problemelor.

Acesta a afirmat că Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad a fost, în urmă cu câţiva ani, locul dialogului româno-maghiar, iar acum este locul dialogului maghiaro-maghiar.

Blaga: "Au fost poziţii nelalocul lor ale unor oficiali maghiari, trebuie tratate în context european"

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, întrebat dacă Ungaria ar trebui pusă la punct, aşa cum susţine şeful statului, că "au fost în această perioadă poziţii nelalocul lor ale multor oficiali maghiari", dar care trebuie tratate în contextul european.

"Au fost în această perioadă, trebuie să recunoaştem, poziţii nelalocul lor ale multor oficiali maghiari", a arătat Blaga, menţionând şi declaraţia vicepreşedintelui Parlamentului maghiar.

El a precizat că aceste declaraţii "absolut nelalocul lor" trebuie tratate în contextul european, România şi Ungaria fiind membre ale UE.

Blaga a precizat că nu comentează declaraţiile făcute de către preşedintele Traian Băsescu referitoare la Ungaria şi a arătat că România "este un model în UE pentru modul în care majoritatea românească convieţuieşte cu celelalte minorităţi", iar dacă Ungaria ar ridica la rândul ei standardele la acest nivel ar fi foarte bine pentru România.

"Eu nu comentez declaraţiile preşedintelui, vă spun poziţia PDL: relaţiile româno-maghiare trebuie să se deruleze în cadrul european, suntem şi noi şi Ungaria state membre ale UE. Noi nu am agreat niciodată, şi nu o vom face nici acum, naţionalismul exagerat, indiferent din ce parte vine el. Asta nu înseamnă că nu suntem patrioţi, ci dimpotrivă", a precizat Blaga.

El a mai spus că "inima PDL a fost în permanenţă în Transilvania" şi ca ardelean poate spune că această parte a ţării este o zonă cu oameni primitori, "dar care garantat nu apreciază turismul de scandal".

De asemenea, Blaga a mai spus că România trebuie să aibă grijă ca pe teritoriul naţional să fie respectate legile ţării.

Kelemen: "Declaraţia lui Băsescu despre Ungaria nu este corectă, nu trebuie să pună paie pe foc"

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu despre Ungaria "nu este corectă şi binevenită", şeful statului trebuind să fie "un factor de echilibru, nu să pună paie pe foc".

Kelemen Hunor a declarat că reacţia lui Traian Băsescu a fost "supradimensionată" la o afirmaţie "absolut necugetată", făcută de liderul partidului Jobbik din Ungaria, Vona Gabor.

"Nu cred că o astfel de declaraţie a şefului statului, potrivit căreia România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei, este corectă, este binevenită, fiindcă este o ameninţare directă venită de la comandantul suprem, de la preşedintele României. Dacă la declaraţiile lui Vona Gabor reacţionează preşedinţii partidelor, politicienii, e ok, instituţiile, cum a fost MAE, dar reacţia preşedintelui Băsescu este supradimensionată la o afirmaţie absolut necugetată şi pe care noi am condamnat-o, a lui Vona. Nu pot să-l înţeleg pe preşedintele Băsescu la ce război se aruncă în acest moment şi de ce vine cu ameninţări directe, cu ameninţări concrete la adresa Ungariei, nu este de bun augur şi este inacceptabil. Preşedintele trebuie să fie un factor de echilibru, nu trebuie să pună paie pe foc, şi cred că a depăşit mult acele limite şi decenţa, care ar trebui să fie un ghid pentru preşedintele României şi nu cred că e bine că el intră în război", a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, politicienii din România şi Ungaria care fac diverse declaraţii trebuie să fie responsabili, dar nu crede că preşedintele român "trebuie să facă ameninţări".

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI, Liderul Jobbik afirmă că mesajul său a fost "distorsionat", catalogând reacţiile drept "isterice"

Gabor Vona, liderul formaţiunii radicale Jobbik, afirmă că presa din România a interpretat "în mod distorsionat" discursul pe care l-a rostit la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal, calificând drept "isterice" reacţiile politicienilor români. Într-o scrisoare deschisă adresată politicienilor români, Vona cataloghează drept "isterice" declaraţiile acestora, subliniind că alianţa dintre România şi Ungaria necesită "toleranţă şi respectarea drepturilor în mod reciproc".

Potrivit lui Vona, presa din România a prezentat "imaginea falsă" a unei Românii paşnice şi a unei Ungarii agresive. Elita politică din România are o "conştiinţă compromisă" dat fiind că "blochează constant eforturile maghiarilor din Transilvania", a subliniat liderul extremist ungar, conform MTI.

Gabor Vona: "Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede"

Gabor Vona a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România. Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria - Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tabăra EMI că Ungaria are obligaţia de a susţine în faţa Uniunii Europene şi de a sprijini obţinerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluţionate cât mai curând. "Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internaţionale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede", a susţinut Vona Gabor.

Întrebat dacă va susţine cauza autonomiei Secuimii cu riscul de a deteriora relaţiile dintre România şi Ungaria, preşedintele Jobbik a spus că partidul său îşi va asuma acest risc, pe care ar trebuie să şi-l asume, în opinia sa, întreaga Ungarie.

Întrebat cum comentează solicitarea adresată de europarlamentarul Tokes Laszlo premierului ungar Orban Viktor ca Ungaria să asigure protectorat pentru Transilvania, Vona Gabor a afirmat că Jobbik a avut câteva initiative în acest sens şi că "nu poate decât să fie de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România".

El a cerut, totodată, presei româneşti să relateze "un lucru despre care s-a mai vorbit de câteva ori, dar niciodată nu a apărut", şi anume că, după părerea lui, "problema minorităţilor, pe care ungurii o numesc problema Trianonului" este "o tragedie a regiunii", impusă de Europa Occidentală, "care nu are niciun alt scop, în prezent, decât să facă imposibilă acţiunea comună a naţiunilor care trăiesc în această regiune".

Potrivit acestuia, naţiunile care trăiesc în Europa Centrală se confruntă cu aceleaşi probleme, fiind "exploatate" de capitalul internaţional, împotriva căruia trebuie să acţioneze solidar. În acest context, Vona Gabor a vorbit şi despre posibilitatea unei reconcilieri istorice la nivelul Europei Centrale. "Cer presei româneşti şi românilor să înţeleagă că noi nu facem altceva decât încercăm să protejăm propria noastră rasă, propria noastră naţiune, să reprezentăm valorile şi drepturile ei. Scopul nostru nu este să acţionăm împotriva românilor, ci să acţionăm pentru maghiari şi dacă aceste naţiuni arată toleranţă, înţelegere una faţă de cealaltă, noi suntem deschişi la o împăcare istorică la nivelul Europei Centrale. Aceasta deoarece problemele noastre, dacă scoatem din ecuaţie problemele minorităţilor, sunt identice. Toate ţările (din Europa Centrală) sunt exploatate de capitalul internaţional venit din Europa Occidentală şi ar trebui să acţionăm împreună şi nu separat împotriva acestui capital", a precizat preşedintele partidului Jobbik.

Întrebat ce părere are despre faptul că presa europeană a făcut referiri în repetate rânduri la caracterul extremist de dreapta al partidului Jobbik, Vona Gabor a explicat că, dacă cineva este patriot şi apără interesele naţiunii sale, nu trebuie să fie criticat că a depăşit limitele moderaţiei. Liderul fostei grupări Garda Maghiară, interzisă de instanţa de la Budapesta la începutul lunii iulie 2009, a adăugat că, potrivit ultimelor sondajelor de opinie, Jobbik are susţinători în rândul populaţiei de sub 35 de ani şi a explicat "că fenomenul care este numit de presă extremism nu este altceva decât vocea nouă care va conduce Ungaria viitorului".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Felictari stimata redactie pentru articolul concentrat, care a reusit sa puna la punct deraparile verbale ale unor domni, care in cazul in care nu ar mai fi ascultati si-ar pierde obiectul muncii. Interesanta si reactia institutului Wiesel "sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii,"- care imi aduce aminte de un renumit cantaret de slagare mioritice care a pus pe muzica versurile natia si tara sunt imperfecte, probabil prin aceasta confirmand proverbul potrivit caruia vulpea care nu ajunge la anumiti struguri spune ca sunt acrisori :-) Cea mai bine ratata televiziune, avand coeficientul de incredere triplu A remarca deunazi faptul ca domnul presedinte ar fi prea riguros in declaratiile domniilor sale. Oare dansii nu au studiat scrisoarea unui anumit domn numit Eminescu care graia astfel: "Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,

    Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! 

    Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi; 

    Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi, 

    Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, 

    Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale..." E adevarat ca mai sunt si alte pasaje care ar fi cel putin motiv sa ne trezim, pana si in lipsa unui discount...."Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, 

    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul? 

    Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele, 

    Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele. 

    Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, 

    Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget, 

    Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, 

    La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri; 

    Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă, 

    Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă. 

    Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, 

    Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască... 

    Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii! 

    Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii, 

    În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie, 

    Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. 

    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte, 

    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte, 

    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri 

    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri... 

    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire 

    Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire; 

    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, 

    Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian! 

    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi 

    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! 

    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură, 

    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, 

    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, 

    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, 

    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, 

    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii! 

    Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! 

    I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni! 

    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi 

    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri 

    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, 

    Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară! 

    La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene, 

    Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene, 

    Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...

    Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?"....Daca va mai amintiti cu numai cativa ani in urma capitanul spunea ca institutiile financiare ar trebui sa-si revizuiasca parerea asupra restrangerii creditarii, cei din domeniul vanzarii produselor petroliere sa-si regandeasca cat de mare este ecartul intre costuri si venituri atunci cand indexeaza pretul benzinei cu cel al petrolului si ca ar fi bine sa consumam legume mioritice. Istoria ne-a demonstrat ca un comandant de nava se poate insela asupra gustului unui meniu pregatit de bucatar pentru matelotii vasului si poate intra destul de rapid in conflict cu acestia, insa nu se va insela niciodata asupra faptului ca atunci cand furtuna se indreapta catre tine trebuie sa te ascunzi in cabina, ci sa fii pe puntea de comanda pentru ca cei care nu-ti sustin parerea in privinte gastronomice sa aiba sansa dupa trecerea furtunii de a te critica din nou, insa de data aceasta cu un zambet de recunostiinta. .....Stirea zilei.--Raportul financiar al firmei OMV, cea mai buna companie petroliera din lume! 

    1. inteleg CAPITAN=USA ,nu PUTREGAIUL celor7,4 miloane de PROSTI ? multumesc ptr.Eminescu ,ca si Caragiale care au intuit cat 100 de Brucani .

      Draga Mos Ion iti multumesc pentru raspuns si apreciez foarte tare verbul inteleg. Probatbil ca ai citit si articolul domnului Rechea referitor la pietele de speta a doua intitulat APUS DE PIETE EMERGENTE. Si Ziarul Börse Zeitung a comparat aceasta miscare de capital, aratand astfel importanta unei astfel de abordari. In comentariul la articolul respectiv am pus o intrebare ce fimra ar fi convenabila la tranzactionare si anume OMV sau PETROM. Va rog daca aveti timp consultati publicatiile financiare de astazi si faceti o rezumare a stirilor care au fost publicate pe baza rapoartelor financiare ale concernului OMV. Pe undeva veti gasi parerile celor de la ERSTE BANK, J.P.Morgan, Credit Suisse , Raiffeisen Bank. Au fost publicate in ziarul standard, pe care il puteti gasi pe site-ul standard.at. Extrapoland sa inteleg ca acei analisti pot fi considerati avand acelasi coeficient de inteligenta ca cei 7.4 milioane de conationaii ai nostri. Cat despre Putregai putem apela pe langa titanii Eminescu si Caragiale la albumul "Flori de mucegai" al domnului Arghezi. Daca vreti o parere personala as spune ca telespectorii romani sunt mai inclinati spre serialul MIAMI VICE decat a se declara fani ai seriiei Lupul de Mare pe care in ciuda ironiei domnul Nicolaescu l-a regizat in anii 70.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb