Traian Băsescu nu renunţă la reorganizarea administrativă

Ziarul BURSA #Politică / 28 iunie 2011

Traian Băsescu nu renunţă la reorganizarea administrativă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în Parlament, că nu va considera reorganizarea administrativă un subiect abandonat, susţinând că agenţiile guvernamentale şi consiliile judeţene "sufocă" administraţiile locale, potrivit Mediafax.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa că, după vacanţa parlamentară, va fi găsită o soluţie în acest sens.

"Nu voi considera reorganizarea administrativă un obiectiv abandonat chiar dacă, acum, majoritatea nu are un consens politic. Reorganizarea administrativă este necesară", a afirmat preşedintele Băsescu.

"Haideţi să lăsăm ţara să respire. Este o propunere pe care v-o fac", a spus preşedintele, precizând: "Ştiu că nu vă arde de asta, aţi avut o sesiune grea, plecaţi în vacanţă, dar poate în vacanţă vă gândiţi şi, în septembrie, când ne vedem, găsim o soluţie comună să destrămăm plasa asta care apasă pe toate comunităţile".

Preşedintele ţării a mai precizat că în fiecare judeţ există cel puţin 44-45 de deconcentrate ale ministerelor şi agenţiilor naţionale. "În 1989 nu erau nici jumătate. Despre ce modernizare a statului discutăm dacă în toţi aceşti 20 de ani, cu toată descentralizarea făcută, ne-am înfiinţat continuu agenţii, agenţii, agenţii? Sunt judeţe care au peste 50 de agenţii, cum ar fi Tulcea, care are un regim special, având Delta, şi atunci şi legat de Deltă sunt o serie întreagă de agenţii şi agenţioare", a spus preşedintele.

În opinia sa, "agenţiile guvernamentale sufocă administraţia locală, o încorsetează, iar primarii şi comunităţile nu pot reacţiona şi nu se pot pune în valoare".

"Sunt motive temeinice pentru schimbarea structurii Legislativului"

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat, ieri, în Parlament, că sunt motive temeinice pentru schimbarea structurii Legislativului, deoarece în actualul sistem, bicameral, cele două Camere se comportă ca într-un sistem monocameral, prin adoptarea tacită a legilor în prima Cameră.

Traian Băsescu a explicat că propune în proiectul de revizuire a Cons-tituţiei "un sistem de legiferare mult mai eficient, care dă posibilitatea Parlamentului să-şi exercite cu adevărat rolul de autoritate legiuitoare a ţării".

Limitarea imunităţii este esenţială

Traian Băsescu a afirmat că este esenţială pentru credibilitatea Parlamentului limitarea imunităţii parlamentarilor la declaraţii şi atitudini politice.

"În proiectul pe care eu l-am iniţiat, conform Constituţiei, la propunerea Guvernului, vizam şi capitolul imunitate. Cred că este esenţial pentru credibilitatea Parlamentului. În momentul de faţă, foarte mulţi cetăţeni români cred că parlamentarii beneficiază de imunitate pentru ilegalităţi. Foarte puţini ştiu că orice parlamentar chemat la Parchet trebuie să mergă ca orice cetăţean", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că şeful statului, Traian Băses-cu, a vorbit "în faţa Marii Adunări Naţionale constituite în mod ilegitim din PDL şi transfugi politici", potrivit Mediafax. "Traian Băsescu a fost în faţa a ceea ce înţelege domnia sa prin Parlament, a fost în faţa acestei Mari Adunări Naţionale pe care o constituie în mod ilegitim PDL şi transfugii", a spus Antonescu, subliniind că nu este pentru prima dată când şeful statului s-a adreasat unui Parlament aproape gol.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că articolele din proiectul de revizuire a Constituţiei care nu au fost acceptate de Curtea Constituţională ar putea fi reformulate de către parlamentari, astfel încât ele să fie acceptate de instanţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Grav nu este ca seful statului a vorbit unui Parlament aproape gol, ci ca parlamentarii votati si platiti de catre noi isi permit sa sfideze totul, sa se comporte precum feudalul pe propria feuda.

    Modul de a gandi si atitudinea lui Antonescu nu ar trebui sa mire pe nimeni; aduceti-va aminte de mistocarul pletos din Parlamentul anilor de dupa 1990 si veti intelege .... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb