Transelectrica dezvoltă un Centru Operaţional de Securitate propriu cu o investiţie de 2,7 milioane de dolari

G.D.
Companii / 3 februarie 2023

Transelectrica dezvoltă un Centru Operaţional de Securitate propriu cu o investiţie de 2,7 milioane de dolari

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice a semnat un Acord de Grant în valoare de circa 1,1 milioane de dolari cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii (USTDA), constituirea unui Centru Operaţional de Securitate al Companiei, conform unui comunicatr remis redacţiei. Proiectul pe care Transelectrica îl va implementa cu sprijinul partenerilor americani presupune realizarea unui studiu de fezabilitate şi a unui proiect-pilot care să testeze şi valideze soluţii de hardware şi software pentru adoptarea unui model eficient de îmbunătăţire a securităţii cibernetice. Demersurile premergătoare pentru obţinerea finanţării din partea USTDA au fost făcute, în 2021, de către compania americană Pythia (în calitate de prestator de servicii) alături de compania americană Fortinet (furnizor de licenţe şi produse software de securitate), care au elaborat împreună cu Transelectrica SA (în calitate de beneficiar), documentaţia de fundamentare a deciziei de acordare a Grantului în valoare de circa 1,1 milioane de dolari. De asemenea, pentru întreaga desfăşurare a acestui proiect, Fortinet, în calitate de subcontractor, va contribui cu circa 1,6 milioane de dolari, sumă ce reprezintă contravaloarea utilizării sistemelor de securitate pe care compania americană le va pune la dispoziţie pentru proiectul-pilot, timp de un an de zile. Astfel, valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 2,7 milioane de dolari.

Potrivit sursei citate, colaborarea româno-americană pentru implementarea acestui proiect a fost marcată în cadrul unei ceremonii oficiale găzduite de Transelectrica, în prezenţa reprezentanţilor de nivel înalt al Guvernului Statelor Unite ale Americii în România, precum şi a firmelor implicate în consorţiu.

"Apreciem susţinerea activă a partenerilor americani în demersurile noastre de consolidare a securităţii cibernetice, o componentă fundamentală a tranziţiei energetice. Avem convingerea că rezultatele colaborării vor aduce un plus considerabil de valoare, atât la nivel de expertiză, cât mai ales la nivel de procese şi eforturi de răspuns la riscurile cibernetice în domeniul energiei. Securitatea cibernetică a sistemului naţional de transport al energiei electrice reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi ale Transelectrica. Într-un context al evoluţiei ameninţărilor cibernetice este indispensabilă eficientizarea întregului proces de prevenire şi apărare împotriva potenţialelor pericole şi atacuri cibernetice, prin dezvoltarea unor noi instrumente de securitate şi resurse specializate. De asemenea, în acord cu Directiva NIS care prevede măsuri eficiente pentru un nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice în Uniunea Europeană, Transelectrica îşi dezvoltă strategia în domeniul securităţii cibernetice prin demersuri şi soluţii integrate care vor asigura desfăşurarea activităţii Operatorului Naţional de Transport şi Sistem din România în condiţii optime de siguranţă, atât la nivel intern, cât şi în plan extern, în relaţia cu ceilalţi operatori de transport si de sistem", a declarat Gabriel Andronache, preşedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.

"România îşi consolidează sectorul energetic prin investiţii strategice în domenii precum securitatea cibernetică. Acest studiu şi acest proiect-pilot vor sprijini eforturile Transelectrica de a optimiza implementarea de soluţii inovatoare specifice nevoilor sale", a declarat Enoh T. Ebong, directorul USTDA. "Acest proiect este, de asemenea, un bun exemplu al rolului de catalizator pe care USTDA îl joacă în facilitarea parteneriatelor între industria americană şi sponsorii de proiecte din străinătate", a adăugat oficialul Statelor Unite ale Americii.

Înfiinţarea unui Centru Operaţional de Securitate la nivelul Transelectrica, companie strategică de interes naţional, va fi un mecanism dinamic esenţial de răspuns la ameninţările cibernetice şi va contribui la creşterea nivelului de securitate al Companiei, prevenind şi tratând prin sisteme de securitate avansate, potenţialele incidente de securitate cibernetică.

CNTEE Transelectrica SA este Operatorul de Transport şi de Sistem naţional, îndeplinind un rol fundamental în lanţul valoric al energiei electrice şi în asigurarea schimbului informaţional cu ceilalţi Operatori de Transport şi de Sistem pentru Energie Electrică din Reţeaua Europeană. În acest sens, prin implementarea proiectului finanţat de către cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii şi compania americană Pythia International Inc., pentru bazele dezvoltării unui Centru Operaţional de Securitate, Transelectrica urmează parcursul de aliniere la noile concepte şi standarde de securitate cibernetică, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb