Transformarea firfiricilor în miliarde

Cred că la ora actuală există trei mari "duşmani" mondiali ai societăţii contemporane - terorismul, încălzirea globală şi flagelul financiar -, cel din urmă fiind şi cel dintâi în universul emoţional al fiecărui pământean raţional. Şi pentru că aceste flageluri există, nu încetăm să ne gândim cum să le anihilăm, contracarăm sau îmblânzim.

Într-un articol din Occupy.com, Matt Stannard, unul dintre directorii Commonomics USA şi membru în consiliul directorial la Public Banking Institute, ne informează despre ultima găselniţă în materie de contracarare a tăvălugului bancar-financiar: taxarea tranzacţiilor financiare (TTF).

Acest articol a fost generat de un editorial din Chicago Tribune semnat de Lara Weber, care informa cum greviştii foamei din Chicago protestează împotriva închiderii mai multor şcoli, închideri cauzate de "aruncarea" banilor publici în malaxorul jocurilor de mare risc al bursei de pe Wall Street, principalul jucător fiind chiar primarul, Rahm Emanuel, al cărui bunic se trage din Moldova.

Aşa încât la recenta şedinţă a consiliului primăriei din Chicago, la care au participat 500 de oameni şi fiecare dintre ei a avut dreptul unei intervenţii la microfon preţ de 60 de secunde, adresându-se primarului, aceştia i-au recomandat adoptarea taxării tranzacţiilor financiare.

De ce-ar urî primarul marelui Chicago o astfel de taxă, aproape la fel de mult precum cei de pe Wall Street? Nu numai pentru că el este implicat în inevitabilul păienjeniş al unor astfel de practici, ci şi pentru că acceptarea acestei taxe ar însemna impunerea unei limitări democratice (primarul democrat este şi fostul director financiar al campaniei prezidenţiale din 1992 a lui Bill Clinton) a castei financiare de a face ce doreşte cu "banii noştri".

TFF nu reprezintă decât o acciză derizorie impusă tranzacţiilor financiare (nu consumatoriste). Poate varia de la 10 la 50 de cenţi pe mia de dolari tranzacţionată. Există mai multe ţări care au impus TFF, în formule personalizate: Peru pentru transferurile prin cablu din străinătate, Finlanda pentru titluri de valoare finlandeze şi derivate, Franţa pentru tranzacţii bursiere depăşind un miliard de euro. Şi Brazilia a avut TTF, apoi a renunţat, ca acum s-o dorească din nou.

Experţii în domeniu susţin că o astfel de măsură va fi mult mai lucrativă în eventualitatea unei cooperări mondiale consistente.

James Henry, avocat specializat în domeniul impozitării, consilier la Tax Justice Network, susţine că o astfel de taxare reprezintă un "proiect pozitiv", menit să mulgă bani din tranzacţiile financiare de mare frecvenţă - 68% dintre acestea fiind controlate de nouă super bănci, inclusiv unele cu cazier penal. N-ar fi decât o măsură "simplă şi desluşită", conchide el.

Henry şi alţi susţinători ai TTF sunt de acord că taxarea ar genera două repercusiuni decisive în cazul unei economii dezechilibrate - va încetini iureşul financiar şi îi va lărgi vadul. Va limita tranzacţiile financiare de mare anvergură despre care experţii susţin că au loc mult prea rapid, tranzacţiile computerizate contând pentru 50% din volumul contemporan al comerţului bancar, sporind instabilitatea pieţei financiare.

Aici punctează Henry: "Asta ar reprezenta impozitarea vitezei. Capitalismul ne înnebuneşte pe toţi. Măcar să ne alegem şi noi cu ceva din asta".

Celălalt argument pro ar fi că, în absenţa unei reforme economice structurale de sorginte guvernamentală, TTF poate genera venitul redistribuit atât de necesar asigurării unui învăţământ universitar gratuit (cum propune Bernie Sanders) sau al implementării altor servicii de interes public.

Există mulţi specialişti în domeniu care sunt de acord cu beneficiile veniturilor redistribuite. Kevin Zeese remarca recent pe site-ul Popular Resistance că tehnologia a ajuns să limiteze serios necesitatea muncii fizice, aşa încât "în viitor nu vor fi create niciodată îndeajuns de multe locuri de muncă necesare, iar atunci vom avea nevoie de o modalitate inedită de a ne asigura că oamenii pot dispune de banii inerenţi traiului şi menţinerii ritmului economic optim".

Ca multe alte idei pozitive, Wall Street o urăşte şi pe asta, susţine James Henry, iar "trepăduşii lor se vor mişca rapid, încercând să vlăguiască voinţa politicului şi să-i încurajeze pe politicieni să nesocotească voinţa alegătorilor".

Dar cum să motivezi o atare voinţă politică? - se întreabă Stannard.

Iar Henry răspunde: Sancţionând o arie cât mai largă, ca atunci să poţi recurge la o taxă ridicol de redusă, imperceptibil de redusă...

TTF va însemna zece cenţi la mia de dolari, iar o tranzacţie de o sută de mii de dolari va costa zece dolari pentru a putea fi executată. "Astfel poţi strânge un morman de bani căruia nimănui nu-i simte lipsa", conchide Henry.

Opoziţia celor de la Wall Street devine şi mai frustrantă, continuă Stannard, dacă ne gândim cât de mult taxează municipalităţile pentru tranzacţii financiare, devenind tot mai limpede în ultimii ani că Wall Street obligă municipalităţile să plătească milioane, chiar miliarde, ca dobândă pentru managerierea banilor publici! Şi că în mod frecvent sfidează legile în acest scop; atât aranjamentele legale, cât şi cele ilegale, au cauzat ruinarea multor oraşe americane, ducând la sapă de lemn nenumăraţi indivizi, zbătându-se să supravieţuiască în districtele în care apa şi alte utilităţi au fost privatizate.

Împotriva acestor probe evidente, rezistenţa Wall Street-ului împotriva unei taxe de un cent la o sută de dolari nu face decât să ne minuneze prin neseriozitate şi haiducie necuvenită, încheie Stannard.

Se pare că toate marile soluţii privitoare la marile noastre dileme financiare sunt generate de implicaţiile pecuniare ale primarilor marilor metropole, fie ele Chicago, Bucureşti sau Sibiu.