Măsurile luate de ţara noastră pentru alinierea la normele comunitare în domeniul agriculturii şi acţiunile necesare pentru întărirea capacităţii administrative a instituţiilor din domeniu au fost analizate, la sfîrşitul săptămînii trecute, de delegaţia sectorială, condusă de negociatorul-şef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban, informează Ministerul Integrării Europene (MIE). Din materialele prezentate de participanţi rezultă că acquis-ul comunitar în domeniul agricol a fost transpus, în cea mai mare parte, în legislaţia românească şi este în curs de implementare. Comunicatul MIE notează că pentru gestionarea fondurilor comunitare pe care le va primi după aderare, ţara noastră trebuie să devină operaţionale mai multe instituţii, pînă la data integrării în UE. Printre acestea se numără: Agenţia de Plăţi şi Intervenţie; Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit - FEOGA -Orientare; Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS); Comitetul Naţional pentru Implementarea Reţelei de Informare Contabilă Agricolă (RICA). Participanţii la delegaţia sectorială au arătat că pentru toate aceste instituţii există deja un cadru legislativ, iar, în prezent, personalul necesar este în curs de angajare sau transfer de la alte instituţii.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie a angajat o parte a personalului, iar în perioada următoare, acesta va fi suplimentat în mod semnificativ. Instituţia va fi res-ponsabilă de gestionarea fondurilor pentru plăţi directe. În prezent, Ministerul Agriculturii lucrează la găsirea celei mai bune soluţii pentru suprafaţa minimă pentru care vor fi acordate plăţi directe, ţinînd cont că numărul de angajaţi ai Agenţiei depinde de aceasta (cu cît suprafaţa este mai mică, cu atît sînt necesare mai multe persoane, deoarece cantitatea de informaţii care trebuie prelucrată este mai mare). În luarea aces-tei decizii, este necesar să se ţină cont şi de numărul de ferme şi de suprafaţa medie a aces-tora. În ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control, o mare parte a teritoriului agricol al ţării a fost deja monitorizat prin metoda orto-fotografică, iar pentru aproximativ 140.000 km pătraţi a fost lansată o nouă licitaţie. Oficiul de Cadastru intenţionează să realizeze, în primăvara acestui an, toate zborurile necesare finalizării fotografierii arealului agricol, pentru ca apoi datele să fie prelucrate.
În ceea ce priveşte Autoritatea de Management pentru FEOGA orientare, a fost stabilit cadrul legislativ şi se lucrează la întărirea instituţiei. Reprezentanţii MAPDR au arătat că, după aderarea la UE, personalul care lucrează pentru agenţia SAPARD va fi transferat la această nouă autoritate. Ministerul Agriculturii lucrează la stabilirea principalelor domenii de dezvoltare rurală pentru care vor fi alocate fondurile obţinute în negocieri. MAPDR va încuraja culturile de sfeclă de zahăr şi producţiile de lapte, pentru acoperirea cotelor de producţie negociate cu producţii de calitate, a afirmat secretarul de stat din cadrul MAPDR, Mugur Crăciun.
"ţara noastră a obţinut fonduri foarte mari pentru agricultură, atît pentru plăţi directe, dar mai ales pentru dezvoltare rurală. Cu aceşti bani vom putea să schimbăm în mod radical situaţia unor întregi categorii din mediul rural. În acest sens, este necesar să luăm în considerare nivelul de co-finanţare necesar şi să învăţăm cît mai mult din toate problemele pe care le-am întîlnit în gestionarea fondurilor SAPARD şi, mai ales, din modul în care au fost rezolvate", a arătat Leonard Orban.
Sumele obţinute în negocierile de aderare pentru agricultură se ridică la aproximativ 4,721 miliarde de euro pentru perioada 2007-2009, din care 3,921 miliarde de euro sînt alocaţi pentru mecanismele Politicii Agricole Comune şi dezvoltare rurală (capitolul Agricultura), iar circa 0,8 miliarde de euro - estimate pentru proiecte finanţate din fondurile structurale (FEOGA Orientare - negociate la capitolul 21 - Politica regională).