Transgaz a împlinit 15 ani de la listarea la BVB

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 25 ianuarie 2023

Transgaz a împlinit 15 ani de la listarea la BVB

Capitalizarea bursieră a companiei a crescut de peste două ori faţă de anul listării, ajungând în prezent la aproximativ 3,5 miliarde lei

Transgaz (TGN) a împlinit, ieri, 15 ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), conform unui comunicat al companiei publicat pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.

Oferta Publică Iniţiala (IPO) derulată de transportatorul de gaze naturale în urmă cu cincispreze ani a reprezentat un succes pentru piaţa de capital, fiind o premieră românească sub trei aspecte: cea mai mare valoare a unei oferte pusă în vânzare, cea mai mare cerere de acţiuni din România, primul IPO din ţara noastră căruia i-a fost ataşat un nou instrument financiar numit "drepturi de alocare", se arată în raportul de la BVB.

Acţiunile transportatorului de gaze naturale au fost listate în data de 24 ianuarie 2008, sub simbolul bursier TGN, la categoria Premium a bursei noastre.

Conform raportului de la BVB, ca urmare a faptului că este companie listată, Transgaz a câştigat foarte mult în ceea ce priveşte capitalul reputaţional, atât din prisma know-how-ului managerial, cât şi a rigorilor de transparenţă, comunicare şi relaţii cu investitorii şi a întregii experienţe acumulate.

Potrivit documentului, capitalizarea bursieră a Transgaz a crescut de peste două ori faţă de anul listării, ajungând în prezent la o valoare de aproximativ 3,5 miliarde lei, respectiv la peste 700 milioane euro.

În prezent, 58,51% din acţiunile companiei sunt deţinute de Statul Român prin Secretariatul General al Guvernului, iar 41,49% de către alţi acţionari persoane fizice şi juridice (free-float). Transgaz este una dintre societăţile cu cea mai atractivă politică de dividend. Astfel, valoarea dividendelor plătite acţionarilor în cei 15 ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti a fost de aproximativ patru miliarde lei, se mai arată în raport.

Conform documentului, prin Planul de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale 2022-2031, Transgaz propune proiecte majore, strategice de investiţie, estimate la 3,4 miliarde euro, investiţii pentru dezvoltarea strategică şi sustenabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din ţara noastră şi conformarea sa la cerinţele reglementărilor europene privind Acordul Verde European şi decarbonizarea.

"Investiţiile propuse vor avea ca rezultat asigurarea unui grad adecvat de interconectivitate cu ţările vecine; crearea unor rute de transport gaze naturale la nivel regional pentru transportul gazelor naturale provenite din diverse noi surse de aprovizionare; crearea infrastructurii necesare preluării şi transportului gazelor naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagră în scopul valorificării acestora pe piaţa românească şi pe alte pieţe din regiune; extinderea infrastructurii de transport gaze naturale pentru îmbunătăţirea aprovizionării cu gaze naturale a unor zone deficitare; crearea pieţei unice integrate la nivelul Uniunii Europene", se menţionează în document.

Transgaz este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniu, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

Compania îşi va publica rezultatele financiare preliminare aferente anului trecut în data de 28 februarie.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb