Transgaz alocă până la 2,8 milioane de euro, fără TVA, pentru întocmirea unui proiect tehnic pentru trei staţii de comprimare necesare sectorului românesc al coridorului Bulgaria - România - Ungaria - Austria, potrivit unui anunţ de participare postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), citat de Agerpres.
Conform anunţului, Transgaz vrea să încheie un contract pentru întocmirea unui proiect tehnic ce vizează trei staţii de comprimare pentru coridorul PIC 7.1.5 (PIC - Proiecte de Interes Comun) - sectorul românesc, respectiv coridorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria.
Fiecare staţie de comprimare va fi echipată cu trei grupuri turbocompresor (două în funcţiune şi unul în rezervă). Puterea minimă instalată pentru o staţie de comprimare (putere în condiţii ISO) va fi de minimum 10 MW şi urmează a fi stabilită cu exactitate în faza de proiectare.
Anunţul implică un contract de achiziţii publice, iar procedura va fi de tip licitaţie deschisă. Se va organiza o licitaţie electronică, având drept criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut.
Contractul se înscrie într-un program finanţat din fonduri comunitare şi beneficiază de finanţare nerambursabilă prin programul Connecting Europe Facility - Energy.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 2 septembrie 2015, ora 10,00, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 septembrie 2015, ora 10,00. Deschiderea ofertelor va avea loc în data de 3 septembrie 2015, ora 12,00, la sediul companiei.