Societatea Transgaz a obţinut anul trecut un profit net de 368,689 milioane de lei, în creştere cu 97% comparativ cu cel din 2021, care a fost de 186,941 milioane de lei, potrivit situaţiilor financiare individuale preliminate la 31 decembrie 2022, publicate astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform Agerpres.
Profitul brut preliminat la 31 decembrie 2022 este mai mare cu 84%, respectiv cu 201,258 milioane de lei faţă de nivelul realizat la 31 decembrie 2021.
Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 cresc cu 15% faţă de realizările la 31 decembrie 2021, înregistrându-se un plus de 210,675 milioane de lei.
Veniturile financiare ale Transgaz s-au ridicat anul trecut la 461,287 milioane de lei, fiind cu 255% mai mari raportat la cele obţinute în 2021.
Cheltuielile de exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 cresc tot cu 15% faţă de 31 decembrie 2021, nivelul acestora fiind cu 182,383 milioane de lei mai mare.
Cheltuielile companiei cu personalul s-au ridicat anul trecut la 26,992 milioane de lei.
Cheltuielile financiare au înregistrat o creştere de 158,308 milioane de lei în principal pe seama cheltuielii privind imobilizările financiare cedate (108,667 milioane de lei), a cheltuielilor cu dobânzi (38,398 milioane de lei) şi a cheltuielilor cu diferenţe de curs valutar (8,962 milioane de lei). Astfel, cheltuielile financiare au fost de 183,446 milioane de lei în 2022, faţă de 25,138 milioane de lei, practic o creştere cu 630%.
Prin Hotărârea CA nr. 39/2021 Transgaz a aprobat reducerea capitalului social Eurotransgaz cu 13,15 milioane de euro, sumă încasată de Transgaz în primul trimestru al anului 2022, şi, prin Hotărârea CA nr. 19/2022, Transgaz a aprobat reducerea capitalului social Eurotransgaz cu 8,52 milioane de euro, sumă încasată de Transgaz în trimestrul patru al anului 2022.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 10:53)
Sa traiasca gazul NERUSESC foarte scump
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 14:29)
Wow ce conexiuni extraordinare faci!
Sa treci pe la caserie, te asteapta 10 ruble!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 15:54)
dati-l si voi scump daca puteti :))))
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 20:26)
El zice ca acum este scump.
Toti cumpara gaz rusesc prin intermediari si astfel luam gazul scump.
Acum 2-3 luni cand luam gazul la un pret enorm direct de la rusi, era ieftin. Se si bucura ca o sa murim de frig
Atat il duce capul atat zice.