Transgaz şi Austrian Central European Gas Hub - acord de cooperare pentru constituirea hub-ului gazier

I.M.
Companii / 1 octombrie 2019

Transgaz şi Austrian Central European Gas Hub - acord de cooperare pentru constituirea hub-ului gazier

Transgaz, operatorul de transport şi sistem (OTS) din ţara noastră, şi Austrian Central European Gas Hub (CEGH), Operatorul Punctului Virtual de Tranzacţionare din Austria, au semnat un acord de cooperare în vederea înfiinţării societăţii române pe acţiuni Romanian Gas Hub, estimată pentru finalul lunii februarie 2020.

Potrivit unui raport al Transgaz, publicat marţi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Romanian Gas Hub va fi o companie mixtă ce va avea ca obiectiv operarea Punctului Virtual de Tranzacţionare din ţară (PVT). Transgaz va deţine 51% din acţiuni, iar CEGH 49%. Transgaz va nominaliza directorul general, iar CEGH va numi directorul general adjunct.

"Prin acest hub de gaze, Transgaz îşi afirmă rolul de leader în ceea ce priveşte asigurarea securităţii energetice în România şi în regiune. Hub-ul românesc de gaze este o reuşită deosebit de importantă, care creează premisele pentru dezvoltarea economică şi financiară a României. Transgaz are capacitatea şi know-how-ul necesare pentru a gestiona proiectul. Cu sprijinul Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al Transgaz, al tuturor factorilor decizionali, vom reuşi să dezvoltăm sectorul gazier, transformându-l într-unul din principalele motoare de dezvoltare ale ţării. După implementarea calendarului privind înfiinţarea noii societăţi, Romanian Gas Hub, estimată pentru finalul lunii februarie 2020. Funcţie de ceea ce hotărăşte statul român, în această societate pot intra în calitate de acţionari, companii/ entităţi româneşti precum: Romgaz, OMV Petrom, alţi producători de gaze din România, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, OPCOM, BRM, BVB ş.a.", a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

Potrivit sursei citate, acordul de cooperare a fost semnat din partea Transgaz România de Ion Sterian, director general, iar din partea Central European Gas Hub de Gottfried Steiner, CEO.

"România, având un sistem mare de conducte gaziere şi o producţie naţională de gaze ridicată, asigură condiţiile ideale pentru un cadru de tranzacţionare a gazelor. CEGH a creat cu succes cel mai lichid loc de tranzacţionare din centrul şi estul Europei şi este mândru să susţină Transgaz în dezvoltarea unui hub gazier în România", a spus Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub.

Ulterior semnării acordului, vor începe demersurile pentru înfiinţarea Romanian Gas Hub, societate ce va furniza servicii profesionale de hub gazier pentru România (inclusiv servicii de comercializare şi servicii conexe) şi va avea ca scop operarea Punctului Virtual de Tranzacţionare din România (PVT).

Conform documentului publicat pe site-ul BVB, România se bucură de o poziţie geostrategică, fiind localizată pe importante coridoare de transport între pieţele bine dezvoltate din centrul Europei şi sursele de aprovizionare din SE Europei. România are o reţea de conducte de peste 13.300 km, un nivel ridicat al producţiei interne de gaze naturale de aproximativ 10 miliarde de metri cubi/an şi un consum de aproximativ 11 miliarde de metri cubi/an. Reţeaua este operată în mod profesionist de Transgaz şi dispune de cele mai bune condiţii esenţiale pentru crearea unui hub de gaze funcţional, lichid şi bine acceptat pe piaţa energetică.

Hub-ul gazier român presupune o nouă viziune asupra pieţei gazelor naturale, anume aceea de a construi o piaţă liberă, lichidă, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalităţi de susţinere a clienţilor vulnerabili, unic dispecerizată pentru prevenirea crizelor în situaţii excepţionale şi total integrată în Uniunea Energetică Europeană. Hub-ul presupune regândirea tuturor activităţilor din sectorul gazelor naturale într-un singur scop, acela de a facilita tranzacţionarea gazelor naturale cu scopul obţinerii celor mai bune preţuri ale gazelor la un moment dat.

Transgaz, în calitate de operator al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale din România, susţine acest proiect, având cunoştinţe profunde în domeniul pieţei gaziere naţionale şi o experienţă multianuală în operaţiuni tehnice din ţară.

Central European Gas Hub, în calitate de operator al Punctului Virtual de Tranzacţionare din Austria, aduce în asociere cunoştinţele sale în operarea unui hub gazier de succes, deoarece CEGH reprezintă cel mai important punct de comercializare a gazelor naturale din centrul şi estul Europei.

Prin înfiinţarea Romanian Gas Hub, părţile doresc să asigure pe piaţă un cadru de tranzacţionare lichidă a gazelor naturale în România şi să sprijine comercianţii gazieri în derularea afacerilor lor.

Central European Gas Hub AG (CEGH) este operatorul Punctului Virtual de Tranzacţionare (PVT) din Austria şi asigură o platformă de nominalizare a gazelor pentru companii internaţionale. Produsele de pe Bursa Gazieră pentru piaţa austriacă şi cehă sunt oferite pe platforma PEGAS, prin cooperare între Powernext şi CEGH. CEGH este subsidiara OMV Gas&Power (65%), Wiener Boerse (20%) şi Eustream (15%). CEGH s-a demonstrat a fi una dintre platformele de tranzacţionare de top din Europa Centrală cu volume nominalizate de 659 TWh de gaze naturale în PVT CEGH şi un volum comercializat de 133 TWh pe piaţa bursieră de gaze PEGAS CEGH (2018).

SNTGN Transgaz SA este unicul operator al Sistemului National de Transport al gazelor naturale (SNT) care asigură transportul în condiţii de siguranţă, eficienţă şi competitivitate, a peste 90% din gazul natural consumat în România, în conformitate cu standardele UE de performantă şi mediu înconjurător. Transgaz este o prezenţă activă pe piaţa de capital din România, fiind listat la Bursa de Valori Bucureşti. 58.5097% din acţiuni sunt deţinute de statul român, prin Ministerul Economiei,

iar 41,4903% (free-float) de acţionari minoritari. Compania operează o reţea de peste 13.300 km de conducte de transport gaze naturale, cu o capacitate totală de transport de 30 miliarde de mc şi a gestionat în anul 2018 o cantitate de 13,07 miliarde de mc. gaze naturale.

În calitate de operator de sistem şi de transport gaze naturale certificat conform celui de- Al Treilea Pachet Energetic, din iulie 2010 Transgaz este membru ENTSOG.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Suntem oare chiar atat de "dusi cu pluta " ? Sa inteleg ca austriecii primesc 49% din viitorul hub de gaze romanesc DOAR pentru ca au "cunostiintele necesare " ??? Sfatuiesc Transgaz sa se mai gandeasca !!! Si-au facut un calcul cu privire la valoarea potentiala a viitorului hub ? Merita oare sa ne vindem austriecilor si acest potential mijloc de obtinere a unui profit important ? Nu este suficient la le-am dat deja Petromul si BCR-ul,ca sa amintesc doar cateva exemple ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb