Transportatorii au solicitat ASF modificarea normei RCA

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 august 2016

Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport au solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) modificarea de urgenţă a normei RCA 23/2014, având ca obiectiv principal eliminarea posibilităţii ca asigurătorii să practice tarife diferenţiate faţă de companiile de transport mărfuri şi pasageri din România, conform unui comunicat de presă.

Din datele obţinute de la transportatori, FORT a constatat că pentru acelaşi tip de vehicul comercial, încadrat în aceeaşi clasă de bonus/malus, asigurătorii practică tarife cu diferenţe de până la 300%, situaţie faţă de care atât ASF cât şi Consiliul Concurenţei trebuie să prezinte public o poziţie oficială, consideră transportatorii.

FORT a solicitat totodată ca asigurarea obligatorie să poată fi încheiată pentru orice perioadă de valabilitate, calculul actuarial să fie pus la cerere la dispoziţia asiguraţilor, modificarea tarifelor să fie direct corelată cu fluctuaţia daunalităţii pe segment omogen de vehicule şi să fie stabilită o proporţie rezonabilă între, pe de o parte, nivelul primei de asigurare anuale şi nivelul mediu al primei de asigurare (calculată ca medie a primelor plătite în ultimii 5 ani) pentru un autovehicul şi pe de altă parte, daunalitatea provocată de acesta anual şi total (pentru toţi anii).

Scandalul din piaţa asigurărilor pe tema tarifelor RCA durează de luni bune, iar transportatorii au făcut proteste repetate. Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM au transmis, recent, că solicită de urgenţă Guvernului să intervină prin Legea concurenţei nr. 21/1996 care la articolul 4, alineatul 3, prevede soluţia de emitere a unei Hotărâri pentru blocarea tarifelor de primă RCA pentru o perioadă de minimum 9 luni, timp în care Guvernul poate dispune măsuri urgente pentru reechilibrarea pieţei.

FORT susţine în continuare că singura măsură legislativă cu efect pe termen scurt este reglementarea tarifelor de baza pentru RCA direct de către ASF şi stabilirea tot prin reglementare a factorilor care influenţează aceste tarife şi a modului în care asigurătorii pot adăuga repere nejustificate în calculul actuarial: "Din ultimele discuţii purtate cu reprezentanţii ASF, rezultă în mod cert faptul că toţi asiguraţii din România sunt pedepsiţi de două ori raportat diferenţelor de tarif practicate de asigurători în funcţie de judeţul în care este înmatriculat vehiculul pentru care se încheie poliţa RCA. Spre exemplu, dacă vehiculul ce urmează să fie asigurat este înmatriculat într-un judeţ în care proprietarii de vehicule produc cu frecvenţă mare evenimente rutiere în ţară şi în străinătate, urmează că oferta RCA să fie influenţată în sens negativ de acest aspect contrar faptului că fiecare vinovat de producerea unui eveniment rutier suportă şi malus-ul de rigoare.

Patronatele din transporturi organizează un protest de mare amploare în Bucureşti, pe data de 15 septembrie.

Potrivit acestora, majoritatea operatorilor de transport sunt aduşi la faliment după ce tarifele de prima pentru transportul comercial de marfă şi persoane s-au majorat cu peste 300% faţă de anul precedent şi cu peste 500% faţă de anul 2014. Astfel, o poliţa RCA pentru un autotractor - clasa B0 a ajuns în acest moment la preţul de 22.000 lei pe an faţă de 4.000 lei în 2014, potrivit UNTRR.

În replică, asiguratorii au transmis că frecvenţa ridicată cu care se produc accidente în care sunt implicate vehicule ale companiilor de transport rutier este îngrijorătoare.

Primele brute subscrise pe piaţa RCA au însumat peste două miliarde de lei în primul semestru al acestui an, înregistrând un avans de 33% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în condiţiile în care numărul contractelor (unităţi anuale) s-a ridicat la 2.714.303, fiind în creştere cu 5,6%, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb