Un pachet de 0,06% din acţiunile "OMV Petrom" (SNP) a fost vândut, ieri, printr-o tranzacţie "deal", în valoare de 16,9 milioane lei, după alte trei schimburi negociate, de 1,6 milioane lei, în şedinţa de miercuri.
Preţul celor 36 milioane de acţiuni "Petrom" transferate ieri a fost de 0,47 lei/titlu.
Acţiunile SNP s-au apreciat cu 17,5%, de la începutul acestui an, de la 0,4 lei la 0,47 lei.
• Mihai Mureşian, "Intercapital Invest": "Evoluţia bună din ultima perioadă a acţiunilor a atras atenţia investitorilor"
Evoluţia bună din ultima perioadă a preţului acţiunii a atras atenţia investitorilor, ne-a spus Mihai Mureşian, director tranzacţionare la "Intercapital Invest".
"Cumulat cu faptul că este vorba despre una dintre cele mai mari companii româneşti din regiune, s-a intensificat rapid interesul investitorilor pentru aceste titluri", a adăugat domnia sa.
Mihai Mureşian este de părere că schimburile realizate ieri au în spate investitori puternici, probabil nerezidenţi, de altfel principalii cumpărători din ultima perioadă.
"Este foarte probabil ca aceste tipuri de schimburi să continue în perioada următoare, poate chiar să se intensifice", a mai spus domnia sa.
• Andrei Rădulescu, "SSIF Broker": "În spatele tranzacţiei de ieri, BERD şi Franklin Templeton"
În spatele tranzacţiei de ieri este posibil să fi stat Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Franklin Templeton, este de părere Andrei Rădulescu, analist financiar al SSIF Broker.
Domnia sa consideră că BERD îşi va lichida participaţia la SNP, având în vedere intenţia acesteia de a investi în ţările din zona fostei Uniuni Sovietice şi a faptului că aceasta este politica şi poziţia inves-tiţională oficială a băncii pentru următorii ani.
Cumpărătorul acţiunilor ar fi putut fi fondurile Franklin Templeton, estimează domnia sa.
Tranzacţia de ieri se bazează pe evoluţia favorabilă (cu 17,5%, de la 0,4 lei la 0,47 lei) a acţiunilor SNP de la începutul acestui an, ne-a spus reprezentantul SSIF Broker.
Andrei Rădulescu apreciază că indicatorul free-float (proporţia din capitalul social al unei companii, disponibilă pentru a fi tranzacţionată în mod public pe bursă) al "Petrom" este scăzut, astfel încât alte tranzacţii spectaculoase, precum cea de ieri, vor fi greu de replicat.
Având în vedere că indicatorul free-float al "OMV" este mai ridicat decât cel al "Petrom", domnia sa este de părere că fondurile străine nu vor cumpăra acţiuni "Petrom" pe viitor, ci se vor orienta spre grupul austriac.
• Simion Tihon, "Prime Transaction": "Este posibil ca BERD să fi vândut acţiuni ale Petrom"
Este posibil ca BERD să fi vândut acţiuni ale "Petrom", ne-a precizat Simion Tihon, broker al "Prime Transaction".
Domnia sa ne-a spus că este posibil să existe o legătură între tranzacţia de ieri şi tranzacţiile "deal" de anul trecut, prin care titlurile SNP au fost vândute de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la preţul de 0,37 lei.
Simion Tihon a menţionat că tranzacţia "deal" a fost în valoare de 16,9 milioane lei, pachetul de 36 milioane de acţiuni "Petrom" fiind transferat la un preţ de 0,47 lei, la ora 10:01.
BERD a mai realizat 49 de deal-uri pe data de 28 noiembrie 2012, prin care a vândut acţiuni reprezentând 0,4% din capitalul social al companiei, pentru 84,9 milioane lei (18,8 milioane euro). Titlurile au fost transferate la preţul de 0,37 lei.
Capitalul social al "Petrom" este de 5,6 miliarde lei, divizat în 56 miliarde titluri, cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune.
Acţionarii principali ai "Petrom" sunt OMV, cu o participaţie de 51,01% din acţionariat, Minis-terul Economiei, cu 20,63% din titluri şi Fondul Proprietatea, cu 20,11% din acţiuni.