Trei nume sunt vehiculate pentru funcţia de procuror şef DIICOT

Elena Deacu
Politică / 3 martie 2015

Daniel Ţicău, Ionuţ Butnaru şi Mircea Ioan Andres sunt cele trei nume de procurori vehiculate drept posibil candidaţi cu şanse la funcţia de şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, transmit surse din presă.

Daniel Ţicău este în prezent detaşat la Moneyval (Consiliul Europei), Ionuţ Botnaru, procuror şef DIICOT Ploieşti şi Mircea Ioan Andres, procuror şef DIICOT Timişoara.

Ministerul justiţiei a anunţat, ieri, declanşarea procedurii de selecţie a viitorului procuror şef DIICOT, post rămas vacant din noiembrie 2014, după arestarea Alinei Bica în aşa numitul dosar al Despăgubirilor.

andidaţilor li se cere un C.V. şi o scrisoare de intenţie (maxim 2 pagini), care să cuprindă o scurtă prezentare a candidatului, detalii relevante despre experienţă profesională (experienţă în activitatea managerială, în investigarea unor cauze complexe sau în activitatea judiciară), calităţile care îl recomandă pentru ocuparea funcţiei. Documentele vor fi transmise la Ministerul Justiţiei până la data de 16 martie 2015, procurorii urmând a fi invitaţi, începând cu data de 17 martie 2015, la un dialog cu ministrul justiţiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si cistigatorul va fi ? Timisoara !!! Acolo s-au strins cei mai multi bani care se vor duce la Bucuresti la cei care-l vor unge procuror sef pe Andres. Fac pariu aici, care se prinde ?

    1. Ai ghicit.

      Se pare ca sursele mele nu se pupa cu ale tale. Cit pariem ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb