Comisia Europeană a lansat o anchetă oficială antitrust pe fondul suspiciunilor potrivit cărora trei producători de etanol s-au constituit într-un cartel ca să manipuleze preţurile de referinţă utilizate în industria de profil.
Comisia a informat, ieri, că examinează acţiunile "Abengoa" SA din Spania, "Alcogroup" SA Belgia şi "Lantmannen" Suedia, în urma unor controale neanunţate pe care le-a efectuat în ultimii trei ani la aceste companii.
În urma controalelor, Comisia a vrut să constate dacă producătorii sau traderii de bioetanol au fixat preţurile pentru acest combustibil sau dacă şi-au împărţit pieţele şi clienţii.
Potrivit oficialilor de la Bruxelles, este posibil ca societăţile menţionate să se fi înţeles să manipuleze preţurile de referinţă ale etanolului, publicate de agenţia Platts, respectiv să fi înaintat sau să fi susţinut anumite oferte în vederea creşterii cotaţiilor.
Comisia atrage atenţia că o asemenea practică poate determina reducerea consumului de biocombustibili ca alternativă la combustibilii fosili, ceea ce influenţează în mod negativ mediul.
"Pieţele competitive de biocombustibili sunt cruciale pentru promovarea unui transport mai curat şi pentru reducerea emisiilor de gaze", a declarat comisarul eruopean pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, adăugând: "Acesta este un element important al strategiei ambiţioase a Comisiei de a limita emisiile de gaze de seră şi de a susţine energiile regenerabile".