Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire a senzinţei fostului director general al Hidro Prahova SA

A.P.
Anticorupţie / 26 aprilie 2021

Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire a senzinţei fostului director general al Hidro Prahova SA

Dosarul în care fostul director general al Hidro Prahova SA Dumitru Pantea a fost condamnat pentru luare de mită în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei a fost retrimis, luni, la DNA pentru continuarea cercetărilor, scrie Agerpres.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis cererea de revizuire formulată de Dumitru Pantea şi a anulat sentinţa prin care fostul director al Hidro Prahova a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită într-o cauză disjunsă din dosarul "Herţanu".

De asemenea, magistraţii au respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 13.12.2017 în dosarul 229/P/2017 al DNA Ploieşti şi au dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

Decizia pronunţată luni poate fi atacată cu apel.

În data de 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul formulat de Pantea împotriva deciziei de condamnare pronunţate de Tribunalul Prahova şi, rejudecând, a admis în principiu cererea de revizuire a sentinţei, trimiţând dosarul la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea cauzei.

Dumitru Pantea, la data faptei director general al Hidro Prahova SA, a fost trimis în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA Ploieşti, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care era acuzat de luare de mită şi care este disjuns din dosarul "Herţanu", în care sunt vizaţi, printre alţii, cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herţanu, omul de afaceri Sebastian Ghiţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma.

Potrivit DNA, în prezenţa avocatului, Dumitru Pantea a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv doi ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi şase luni şi interzicerea pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Procurorii anticorupţie au reţinut în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada 5 iulie 2011 - 1 septembrie 2012, Dumitru Pantea ar fi primit suma totală de 50.400 lei, disimulată sub forma unor drepturi salariale plătite de o societate controlată de Gheorghe Boeru, în schimbul sprijinului acordat firmei administrate de acesta din urmă, pentru câştigarea, la o licitaţie, a unui contract cu Hidro Prahova SA de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare şi supervizare lucrări.

"Concret, ajutorul acordat de inculpatul Pantea Dumitru s-a materializat prin furnizarea de date şi informaţii de la comisia de evaluare a ofertelor şi furnizarea unor date tehnice necesare adaptării documentaţiei pentru câştigarea contractului de achiziţie publică, desemnarea unor persoane de încredere în comisia de evaluare a ofertelor şi punerea la dispoziţia firmei favorizate a răspunsurilor Hidro Prahova SA Ploieşti, la căile de atac formulate de către participanţii nemulţumiţi la licitaţie (informaţii ce au fost folosite ulterior de firma respectivă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - CNSC şi la Curtea de Apel Ploieşti pentru a se menţine decizia de atribuire a contractului)", preciza DNA.

Ulterior, arătau anchetatorii, întrucât contractul iniţial nu prevedea ca Hidro Prahova SA să realizeze plăţi în avans către firma câştigătoare, Dumitru Pantea ar fi insistat pentru modificarea condiţiilor şi încheierea unui act adiţional în acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb