Trucarea mandatelor de parlamentar - un fapt divers

Aşa-zisa "Lege a uninominalului" (Legea nr.35/2008) este una dintre legile care, prin absurdul consecinţelor ei, îşi poate găsi un loc de cinste în antologiile de legi absurde sau pline de umor, căci este o lege care permite unui cetăţean să intre în parlament cu un număr de 24 de voturi, unor alţi cetăţeni să intre în parlament de pe locul 3 sau chiar 4 şi unui arestat pentru potenţiale fapte de corupţie să intre şi el în acelaşi parlament, de pe locul 3. Cetăţeanul care a votat pentru cel de pe locul întâi în colegiul său electoral are toate motivele să se simtă turmentat când vede că votul său, dat obligatoriu în colegiul în care are domiciliul sau reşedinţa, nu numai că nu contează (căci în parlament nu intră cel care, prin majoritate relativă, a câştigat alegerile în acel colegiu, ci competitorul său, care a ieşit pe locurile 2, 3 sau 4, după caz) ci şi că bietul său vot s-a dus, prin efectul distribuirii sau redistribuirii, pe coclauri, ajungând să conteze în dreptul altor candidaţi pe care turmentatul nostru cetăţean nu numai că nu i-a votat, dar pe care nici măcar nu îi cunoaşte şi despre care nici măcar nu ştie că i-a cadorisit cu votul său în mod cibernetic. Ăsta da vot uninominal!

La capitolul "constituţionalitate", legea stă şi mai prost, întrucât încalcă în mod evident principiul votului direct şi majoritar, principiu care ar fi reclamat ca parlamentarii să fie desemnaţi în urma câştigării majorităţii (absolute sau relative) a voturilor în colegiile electorale în care au candidat. Desigur că un Bogdan Olteanu şi un Dan Radu Ruşanu, care au participat la elaborarea acestei legi absurde, nu ar mai fi intrat în parlament în condiţiile votului direct şi majoritar, dar cu siguranţă că ar fi intrat în parlament premierul, fiind astfel scutit de suspiciunea de fraudă electorală despre care se vorbeşte în presă. Nu am luat întâmplător cele două exemple, căci cei doi dau senzaţia că ştiau exact nu numai unde să candideze, dar şi pe ce loc trebuie să se situeze la alegeri în aşa fel încât să intre sigur în parlament. Să nu uităm că luni, după alegeri, dar cu mult înainte de faza distribuirii (pe judeţ/Bucureşti/diaspora) şi de faza re-distriburii (pe ţară), ei ştiau că intră în parlament, deşi presa îi dădea ca perdanţi siguri. Mă rog, să revenim la chestiunea tehnică: dacă cineva ar contesta în vreun fel în justiţie rezultatele alegerilor, măcar în colegiile în care s-a dovedit clar că legea, chiar aşa absurdă cum este ea, a fost încălcată, atunci s-ar putea ridica şi o excepţie de neconstituţionalitate care, teoretic, ar putea fi admisă cu efectul că, la speţă, ea nu ar mai avea aplicabilitate, iar pentru viitor, ea ar deveni inaplicabilă, urmând ca parlamentul să o modifice în termen de 45 de zile. Oricum, legea nu va avea zile multe, întrucât cam toată lumea o blamează, deşi toată lumea "bună" este mulţumită că a intrat în parlament.

Din perspectiva ilegalităţii desemnării unora dintre candidaţi, ilegalitate care, aşa cum este descrisă în ziarul Bursa de ieri şi de alaltăieri, mi se pare flagrantă, trebuie spus că aceasta are toate şansele să rămână un simplu fapt divers. Este adevărat că încălcarea legii electorale poate fi sancţionată penal sau contravenţional, dar aceste sancţiuni nu pot afecta mandatul de parlamentar, în sine. De asemenea, în caz de fraudă electorală, Biroul Electoral Central ar fi putut, în extremis, să anuleze alegerile în circumscripţiile electorale în cauză, cu consecinţa reluării alegerilor în acele circumscripţii dar, ce să vezi, Biroul Electoral Central şi-a încetat atribuţiile odată cu publicarea în M.Of. a rezultatelor alegerilor! Mai mult, hotărârea BEC de stabilire a rezultatelor alegerilor nu este supusă nici unei căi de atac în justiţia de drept comun! În fine, nici la Curtea Constituţională nu poate fi provocat vreun contencios relativ la valabilitatea desemnării parlamentarilor, căci această curte se pronunţă numai relativ la valabilitatea alegerii preşedintelui României. Aşadar, pe zona de contencios electoral sau constituţional nu prea există mijloace juridice de corectare a unor astfel de anomalii sau ilegalităţi, fiind, în prezent, doar un motiv de serioasă preocupare pentru o lege viitoare. Deci, actualii parlamentari pot sta liniştiţi, cel puţin deocamdată.

Constituţia arată totuşi, la art. 70 alin.1, că mandatul de parlamentar este condiţionat de validare şi de depunerea jurământului. Aşadar, un cetăţean (eventual, turmentat) sau competitorul perdant al parlamentarului contestat pentru fraudă sau ilegalitate ar putea formula o petiţie în care să ceară comisiei parlamentare de validare a mandatului să refuze validarea, în caz de refuz de invalidare urmând a formula o acţiune în justiţie contra parlamentului, pentru a cere anularea hotărârii de validare a parlamentarului contestat. Cale lungă, moarte (renunţare) sigură, căci acţiunea poate dura şi ani de zile, timp în care mandatul celui contestat funcţionează bine-mersi. În plus, instanţele, în genere, cam resping acţiunile contra hotărârilor parlamentului, pe motiv că ele nu ar putea fi atacate în justiţie, fiind acte de natură politică şi nu juridică. De altfel, mă îndoiesc că cel lăsat fără loc în parlament va formula vreodată o acţiune în sensul celor de mai sus, fiind mult mai simplu să accepte un post de secretar de stat, membru în aga sau CA, şef de agenţie, ceva de acest gen.

Ce rămâne în lipsa mijloacelor juridice de contracarare a ilegalitătii obţinerii mandatului? Calea protestului. Calea sancţiunii morale. Cei în cauză ar trebui să se simtă cu musca pe caciulă şi, eventual, să fie mai umili la negocierile de formare de guvern.