Trump discută cu Putin despre concesiile teritoriale şi controlul centralei nucleare Zaporojie

A.B.
Internaţional / 17 martie

Trump discută cu Putin despre concesiile teritoriale şi controlul centralei nucleare Zaporojie

Preşedintele american Donald Trump a menţionat luni concesiile teritoriale pe care le-ar putea face Kievul şi controlul asupra centralei nucleare Zaporojie printre subiectele pe care le va aborda în discuţia telefonică de marţi cu preşedintele rus Vladimir Putin asupra încheierii războiului din Ucraina, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează.

'Vrem să vedem dacă putem aduce războiul la un final', le-a spus Trump reporterilor la bordul avionului Air Force One, cu care se întorcea la Washington din Florida. 'Probabil putem, probabil nu putem, dar cred că avem o şansă foarte bună', a adăugat liderul de la Casa Albă.

'Voi discuta marţi cu preşedintele Putin. S-a lucrat mult în timpul weekendului', a indicat Trump, referindu-se la contactele ruso-americane, după ce emisarul său Steve Witkoff s-a întâlnit joi la Moscova cu Putin, căruia i-a prezentat detaliile unui armistiţiu de 30 de zile propus de SUA şi Ucraina.

'Vom discuta despre teritorii. Vom discuta despre centrale nucleare (...) Deja am discutat despre asta, despre împărţirea unor active', a mai spus Trump. El nu a oferit alte detalii, dar cel mai probabil s-a referit la centrala ucraineană Zaporojie aflată sub control rusesc şi unde ambele tabere s-au acuzat repetat pe parcursul războiului de atacuri ce riscă să provoace un dezastru nuclear cum a fost cel de la Cernobîl.

În apariţii separate la emisiunile TV de duminică din Statele Unite, Witkoff, secretarul de stat Marco Rubio şi consilierul pentru securitate naţională al lui Trump, Mike Waltz, au avertizat că încă mai sunt obstacole de soluţionat înainte ca Rusia să accepte o încetare a focului, nemaivorbind de un acord care să încheie conflictul.

Întrebat la postul ABC dacă SUA ar accepta un acord de pace în care Rusiei i s-ar permite să păstreze teritoriul ucrainean pe care l-a ocupat, Waltz a răspuns: 'Trebuie să ne întrebăm dacă aceasta este în interesul nostru naţional? Este realist? (...) Putem alunga fiecare rus de pe fiecare centimetru de teritoriu ucrainean?'.

'Putem vorbi despre ceea ce este corect sau greşit, dar trebuie să vorbim şi despre realitatea situaţiei de pe teren', a adăugat consilierul lui Trump, avertizând că alternativa în faţa compromisurilor privind teritoriile şi alte chestiuni este 'războiul fără sfârşit' şi chiar al Treilea Război Mondial, conform sursei citate.

Trump a spus joi că ar fi 'foarte dezamăgitor' ca Rusia să nu accepte armistiţiul propus, după ce Putin a declarat că acceptă propunerea, adăugând însă că rămân de clarificat detalii, liderul de la Kremlin arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-şi reface capacitatea de luptă.

Potrivit Reuters, Moscova a transmis Washingtonului o listă cu condiţii pentru acceptarea acestei încetări a focului, condiţii ce reiau poziţia cunoscută a Rusiei privind 'cauzele profunde' ale conflictului, expresie ce face referire atât la chestiunile teritoriale, cât şi la elemente geopolitice precum excluderea aderării Ucrainei la NATO şi o nouă arhitectură de securitate europeană.

În timp ce contactele ruso-americane au continuat în weekend, pe front cele două tabere au continuat luptele grele, iar în provincia rusă de graniţă Kursk armata rusă se apropie de recuperarea completă a teritoriului ocupat acolo de armata ucraineană în august, teritoriu pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sperat să-l folosească drept monedă de schimb în viitoare negocieri de pace cu Rusia.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Rusia a pierdut deja Ucraina ea nereusind decit ceea ce inca de la inceput se stia si anume ocuparea unor regiuni locuite de etnici rusi .Pretul platit de Putin in oameni si echipamente nu este justificat si nici justificabil . Incetarea focului reprezinta doar o etapa ce va fi urmata de pozitionarea brigazilor de lupta si nu numai ce apartin celor 35 de natiuni care doresc(initiativa M.B.) sa formeze forte de mentinere a pacii dizlocind astfel un numar imens de militari ucrainieni ce se vor regasi pe noua granita cu Rusia formata de lungul a 2000 de km si de-a latul a cel putin alti 25 de km .Un vast teritoriu nelocuit si ce poate deveni nelocuibil in caz de nevoie supus oricind unor lovituri sau unor accidente nucleare .Ucraina ramasa astfel in siajul Europei va deveni o alta minune a lumii reconstruita practic , cel putin in jumatatea ei de la nord de Nipru ,aproape de la zero .Ucraina va redeveni o mare putere nucleara asta daca nu cumva Trump are dreptate si deja exista niste arme cu mult mai puternice despre a caror existenta nu ne putem inca imagina .Cindva la inceputul razboiului rusii au cam sugerat omenirii despre ce ar fi vorba .Apoi discutia s-a inchis definitiv .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1701
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9180
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.7889

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb