Turcia a afirmat că a plătit un depozit ca parte a unui acord cu Rusia în vederea achiziţionării unui sistem de apărare aeriană, potrivit agenţiei de ştiri PressTV.
Înainte de a se îndrepta spre Rusia, armata turcă a ieşit dintr-un contract de 3,4 miliarde de dolari pentru un sistem chinez similar. Retragerea, potrivit unor rapoarte, a avut loc sub presiunea Statelor Unite, care domină alianţa militară NATO, din care face parte şi Turcia.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a transmis pentru Hurriyet Daily News: "Prietenii noştri au semnat deja (un acord vizând) S-400. Un depozit a fost totodată plătit, din câte ştiu eu". Şeful statului a adăugat: "Procesul va continua prin transferul unui credit din Rusia către noi. Atât Putin, cât şi eu, suntem hotărâţi în privinţa aceastei chestiuni".
Bloomberg a raportat pentru prima dată tranzacţia în iulie, dar nu a fost confirmată oficial nici de Turcia, nici de Rusia. Agenţia a spus atunci că acordul presupune că Rusia va trimite două sisteme S-400 în Turcia până la sfârşitul lui 2018 şi va ajuta ţara să producă pe piaţa internă încă două şi a evaluat valoarea tranzacţiei la circa 2,5 miliarde de dolari.
S-400 este un sistem de rachete rus avansat. Este proiectat pentru detectarea, urmărirea şi distrugerea avioanelor, dronelor şi rachetelor până la 402 kilometri distanţă şi a fost vândut anterior doar în China şi India. Nici S-400, nici echivalentul său chinez, FD200, nu sunt compatibile cu alte sisteme militare ale NATO, ceea ce înseamnă că nu sunt legate de instrucţiunile NATO care împiedică Turcia să folosească astfel de arme, potrivit sursei.