Compania Turkish Airlines transportă 13 tone de flori ce vor fi folosite în ceremoniile funebre organizate pentru regina Elisabeta a II-a, conform companiei aeriene, transmite astăzi DPA, potrivit Agerpres.
Avioanele transportă peste 500.000 de buchete comandate de florari din Marea Britanie, iar ultimul transport este programat pentru ziua de vineri, conform unui purtător de cuvânt al companiei.
Iniţial florarii din Marea Britanie au solicitat 18 tone de flori dar crescătorii din Turcia nu au putut aduna decât 13 tone, din cauză că au trebuit să onoreze şi alte comenzi.
Cultivvatorii de flori din oraşele mediteraneene Antalya şi Isparta au înregistrat o creştere record a cererii de flori de 90% după moartea reginei, survenită la 8 septembrie.
Turcia va fi reprezentată la funeraliile din 19 septembrie de la Londra de ministrul de externe Mevlut Çavusoglu, mai notează DPA.
1. risipa, risipa si iar risipa
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2022, 19:16)
ca sa produci 13 tone de flori de cate energie ai nevoie?
sau cate tone de CO2 sau eliberat in atmosfera!!
doar pentru ca 1-2 zile ochiul sa admire o paleta coloristica...