Turcia va ajuta UE în criza migranţilor în schimbul unui sprijin financiar

Adina Lateş
Internaţional / 29 noiembrie 2015

Actualizare 15:10

Turcia va ajuta Uniunea Europeană să gestioneze fluxul de migranţi, care a pus sub semnul întrebării viitorul zonei Schengen, în schimbul unui ajutor financiar şi a reluării discuţiilor privind aderarea ţării la UE, potrivit unui proiect de concluzii ale summitului UE-Turcia, prevăzut pentru duminică după-amiază la Bruxelles, informează Reuters.

"Ambele părţi îşi vor intensifica, aşa cum s-a convenit şi cu efect imediat, cooperarea activă asupra migranţilor care nu au nevoie de protecţie internaţională, împiedicând ajungerea acestora în Turcia şi UE, asigurând aplicarea prevederilor acordului bilateral de readmisie şi trimiterea înapoi în ţările de origine a migranţilor care nu au nevoie de protecţie internaţională", se arată în proiectul de concluzii consultat de Reuters.

În schimb, Turcia va primi trei miliarde de euro ajutor iniţial pentru a putea face faţă numărului mare de refugiaţi aflaţi pe teritoriul său. Suma ar putea fi modificată ulterior în funcţie de evoluţia situaţiei, se precizează în proiect.

Uniunea Europeană va deschide de asemenea în decembrie următorul capitol al negocierilor cu Turcia în discuţiile de aderare la UE începute în 2005 şi va pregăti noi capitole pentru discuţii în primele trei luni ale anului viitor.

UE intenţionează de asemenea să ridice în octombrie 2016 obligativitatea vizelor pentru cetăţenii turci care călătoresc în UE dacă Ankara îndeplineşte anumite criterii prevăzute în foaia de parcurs convenită, se arată în proiect, care ar putea fi însă modificat după discuţiile ce vor începe la 15:00 GMT la Bruxelles.

Iohannis participă la summit-ul UE-Turcia, unde va fi discutată problema migraţiei

Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi la summitul UE-Turcia, la Bruxelles, reuniune în care vor a fi abordate aspecte legate de migraţie, dar şi teme legate de procesul de negociere a aderării Turciei la UE, precum şi procesul de liberalizare a regimului de vize, informează Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.

"Summitul de la Bruxelles are ca obiectiv consolidarea relaţiilor pe multiple planuri dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Vor fi dezbătute cu prioritate aspecte legate de domeniul migraţiei, unde Turcia joacă un rol foarte important în controlul fluxurilor migratorii către Uniune. Vor mai fi abordate teme legate de procesul de negociere a aderării Turciei la Uniunea Europeană, precum şi procesul de liberalizare a regimului de vize al Uniunii pentru cetăţenii turci", arată sursa citată.

De asemenea, luni, şeful statului va participa, la Paris, la deschiderea Conferinţei Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, unde vor fi prezenţi şefi de stat şi guvern din peste 145 de ţări.

Potrivit sursei citate, miza principală a conferinţei, care se va desfăşura în perioada 30 noiembrie - 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Noul acord internaţional ar urma să includă un set de reguli obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să fie în linie cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi tehnologice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mari banditi au fost si sunt turcii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb