În contextul creşterii numărului de infectări cu coronavirus în Turcia, statul se confruntă şi cu o "pandemie a nevaccinaţilor". Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat că sunt luate în considerare măsuri suplimentare pentru a preveni amestecul celor nevaccinaţi cu ceilalţi. Ministrul a precizat că analizează posibilitatea testării PCR a persoanelor nevaccinate la anumite locaţii precum săli de concerte, de cinema, în autobuze şi avioane, potrivit Daily Sabah, citată de Digi24.
"Unele state au introdus deja această practică şi o putem face şi noi pentru a proteja cetăţenii noştri. Poate fi aplicată în locuri unde oamenii stau unul lângă altul. Testele vor fi gratuite. Cei care se opun vaccinării ar putea fi solicitaţi să se testeze o dată la două zile. Scopul nostru aici este de a-i proteja pe cei care sunt vaccinaţi şi vor să-şi vadă de vieţile lor", a declarat, joi, Koca, pentru ziarul Hurriyet.
Ministrul a precizat că guvernul nu vrea sancţionarea celor nevaccinaţi, însă, în schimb, caută să-i convingă.
"Cred că este calea corectă pentru a elimina ezitarea publică faţă de vaccinuri şi cred că asta va avea succes într-un final. Vorbim despre o societate care a acceptat vaccinarea împotriva altor boli precum variola la o rată de 98%. Oamenii sunt reticenţi doar la vaccinurile contra coronavirus. Putem depăşi această ezitare prin informarea adecvată a publicului. Nu ar trebui să existe măsuri obligatorii", a spus acesta.
În contextul unei creşteri a cazurilor de coronavirus, care a ajuns, în această săptămână, la cel mai înalt nivel din ultimele luni, Turcia a reuşit să administreze mai mult de 74 de milioane de doze de vaccin de la începutul programului de vaccinare din ianuarie. Aproape 28 de milioane de oameni au primit ambele doze.
Statul încearcă să ajungă la o rată de imunizare de 70% pentru a reduce impactul pandemiei. Cu toate acestea, varianta delta, foarte contoagioasă, ameninţă îmbunătăţirea situaţiei. Sute de persoane s-au infectat cu varianta delta, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Sănătăţii.
Ţara s-a împotmolit şi în programul de vaccinare din cauza unei deficienţe de doze, însă autorităţile spun că dificultatea, ce survine din cauza problemelor de producţie de la BioNTech, unul dintre cele două seruri folosite de turci, a fost rezolvată. Până săptămâna viitoare, Turcia plănuieşte să primească aproape 13 milioane de doze Pfizer-BioNTech.
Koca a afirmat că autorităţile îşi concentrează eforturile de vaccinare în regiunile cu niveluri scăzute de inoculare. El a mai spus că ministerul a mărit numărul echipelor mobile pentru a ajunge la cei nevaccinaţi şi a apelat la ajutorul persoanelor cunoscute în acele locuri pentru a convinge mai mulţi oameni să se vaccineze.