Primăria municipiului Galaţi informează că a fost atribuit contractul pentru modernizarea Parcului de la Turnul TV, unde va fi montată şi o roată panoramică de 36 de metri înălţime. Proiectul are o valoare de peste 12 milioane de lei.
"Prin proiect s-a prevăzut reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale; reamenajarea spaţiilor verzi, cu sistem automatizat de irigaţii; reabilitarea împrejmuirii; modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă; amenajarea de locuri de odihnă, recreere şi socializare; înlocuirea mobilierului urban (bănci, coşuri de gunoi, jardiniere, rastele biciclişti, cişmele, mese şah/table etc.); instalarea de echipamente specifice pentru terenul multisport, echipamente fitness şi pentru locurile de joacă; amenajare pistă pentru biciclişti; realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală; amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului; realizare reţea de apă şi canalizare; modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental şi arhitectural; montarea unui sistem de supraveghere video; amenajarea unui teren pentru sport si fitness; montarea unei roţi panoramice cu o înălţime de 36 de metri", informează Primăria Galaţi.
Pentru obiectivul "Reabilitare Parc Turn TV", oferta declarată câştigătoare în urma licitaţiei publice a fost cea depusă de Asocierea Rovis Lider SRL - Tancrad SRL - ATU Consulting SRL. Astfel, valoarea contractului este de 12.837.400 lei fără TVA. Termenul prevăzut pentru proiectare este de trei luni de la data încheierii contractului, iar termenul pentru execuţia a lucrărilor este de 12 luni de la data predării amplasamentului, sursa de finanţare fiind bugetul local.
1. fără titlu
(mesaj trimis de adrian în data de 27.01.2023, 06:41)
un oras de bosorogi si de tineri drogati.