UDMR a trădat PSD la Cluj, pe ultima sută de metri

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Politică / 24 iunie 2004

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a trecut, la Cluj, de partea Alianţei PNL-PD, în schimbul celor două posturi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Preşedinte al Consiliului a fost ales liberalul Marius Nicoară, cu 23 de voturi, în dauna fostului prefect PSD, Vasile Soporan. Consiliul îi va avea ca vicepreşedinţi pe Kerekes Sandor (care a mai deţinut această funcţie) şi pe Palfi Zoltan.

Noua conducere de la Cluj a fost stabilită pe ultima sută de metri de reprezentanţii celor două formaţiuni. Decizia a stîrnit mînia PSD, care are un protocol la nivel naţional semnat cu UDMR, document care, însă, nu a mai fost reînnoit anul acesta. Candidatul PSD la Cluj, Ioan Rus, a acuzat UDMR de cinism şi laşitate, considerînd că politicienii maghiari s-au îndreptat împotriva votului dat de alegătorii lor. Înţelegerea dintre Alianţă şi UDMR a provocat nemulţumire şi reprezentanţilor PRM, care sperau să obţină un post de conducere în schimbul voturilor pentru Emil Boc la primărie. Însă, cum Emil Boc a declinat sprijinul PRM, Alianţa nu s-a simţit datoare cu nimic faţă de PRM. Reprezentanţii PRM au acuzat oportunismul UDMR, "care vrea să se menţină la putere cu orice preţ", se arată într-un comunicat al partidului. Mai mult, oamenii lui Vadim au acuzat refacerea CDR la Cluj, care va avea efecte dezastruoase pentru administrarea judeţului.

Deputatul Konya Sandor, liderul UDMR Cluj, a recunoscut că formaţiunea sa a realizat un aranjament politic cu Alianţa, însă acesta a fost făcut pentru a apăra interesele comunităţii maghiare.

Liderii UDMR sînt foarte mulţumiţi că au reuşit să îl debarce pe Gheorghe Funar din fruntea primăriei şi au evitat schisma între maghiarii din Cluj, care ar fi putut fi provocată de radicalii din Uniunea Civică Maghiară.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb