UDMR promovează o lege pentru culturile energetice

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 august 2010

Senatorul UDMR Albert Almos va iniţia, în noua sesiune parlamentară, la propunerea Asociaţiei "Green Energy" din Covasna, un proiect de lege privind sprijinirea producerii şi utilizării biomasei, precum şi a cultivării plantelor energetice, relatează Mediafax.

Senatorul a subliniat că a ridicat această problemă în cadrul grupului parlamentar din Senat al UDMR şi urmează să fie elaborat un proiect de lege în acest sens: "Plantele energetice deja se cultivă în judeţ şi în alte zone ale ţării şi consider că folosirea acestora este mai rentabilă decât tăierea pădurilor tinere. Mai bine să cultivăm plante energetice, care pot fi recoltate după trei ani şi pe urmă folosite în vederea producerii combustibilului pentru centrale termice".

Preşedintele Asociaţiei "Green Energy", Vajda Lajos, a menţionat că prin această lege ar trebui să se reglementeze, printre altele, recunoaşterea salciei energetice şi a plopului energetic şi introducerea lor pe lista plantelor cultivate recunoscute, subvenţionarea înfiinţării plantaţiei în proporţie de 50-70% în cadrul plăţilor de agro-mediu şi acordarea de subvenţii pentru suprafaţă

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb