UE aprobă finanţarea publică a unui tunel ce va lega Danemarca de Germania

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iulie 2015

UE aprobă finanţarea publică a unui tunel ce va lega Danemarca de Germania

Comisia Europeană (CE) a aprobat finanţarea publică a unui tunel pe sub Marea Baltică care va conecta Danemarca şi Germania, apreciind că o astfel de decizie nu încalcă regulile Uniunii Europene privind ajutorul de stat, informează DPA, conform Agerpres.

"Legătura fixă reprezentată de Centura Fehmarn va scurta considerabil timpul de călătorie între Germania şi partea estică a Danemarcei şi ţările nordice spre beneficiul ambelor popoare şi al economiei", a precizat, într-un comunicat, comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Cele două ţări au discutat ani la rândul realizarea unei legături feroviare şi rutiere prin Centura Fehmarn, o strâmtoare din Marea Baltică între insula daneză Lolland şi insula germană Fehmarn.

Tunelul lung de aproximativ 19 km va avea două linii de cale ferată şi o autostradă cu patru benzi, potrivit Comisiei Europene. Tunelul ar urma să fie deschis pentru trafic în 2024, potrivit DPA.

Danemarca ar urma să asigure majoritatea costurilor proiectului, care sunt estimate de CE la un total de 64,4 miliarde de coroane, respectiv 9,5 miliarde de dolari. La rândul său, UE asigură o parte din finanţare pentru proiect.

CE a ajuns la concluzia că finanţarea publică pe care o doreşte Danemarca pentru tunel nu încalcă regulile de concurenţă în UE, întrucât "promovează executarea unui proiect important de interes european comun".

Legarea celor două insule printr-un pod a fost, de asemenea, luată în calcul în trecut, dar tunelul a fost considerat în cele din urmă mai sigur şi cu un impact mai redus de mediu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb