Uniunea Europeană este "pregătită să preia ştafeta" sprijinului militar pentru Ucraina "dacă SUA nu vor să facă acest lucru", a declarat joi şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, cu 11 zile înainte ca la Washington să fie învestit preşedinte Donald Trump, a cărui abordare faţă de Ucraina şi faţă de invazia rusă în această ţară încă nu este clară, transmite AFP.
Totuşi, şefa diplomaţiei UE s-a declarat "sigură" că administraţia republicanului Trump "va continua sprijinul pentru Ucraina".
"Indiferent cine ar fi liderul Statelor Unite, cred că nu este în interesul Americii ca Rusia să fie cea mai redutabilă putere din lume", a argumentat Kaja Kallas, înaintea unei noi întâlniri a grupului de la Ramstein, ce reuneşte statele care furnizează ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia. Aceasta este ultima întâlnire a formatului Ramstein înaintea transferului de putere care va avea loc la Casa Albă pe 20 ianuarie.
Preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden, încearcă până atunci să trimită Kievului cât mai mult din ajutorul militar şi economic aprobat de Congres. În perioada scursă de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Congresul american a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca asistenţă pentru Kiev, din care aproximativ 65 de miliarde reprezintă ajutor militar oferit până în prezent, scrie AFP.
La rândul ei, Uniunea Europeană şi statele sale membre au oferit Ucrainei de atunci şi până în septembrie anul trecut o asistenţă în valoare de 118 miliarde de euro ca ajutor militar şi economic, potrivit unui vicepreşedinte al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Acest ajutor masiv nu a fost însă suficient pentru a oferi un avantaj decisiv armatei ucrainene, care nu a reuşit să oprească înaintarea trupelor ruse pe frontul din estul Ucrainei, dar a împiedicat totuşi străpungerea frontului, notează AFP.
La ora actuală se menţine incertitudinea asupra abordării lui Trump cu privire la acest război. El a promis discuţii cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, şi a deplâns moartea multor tineri soldaţi pe frontul ucrainean, dar nu a avansat soluţii. Trimisul special al lui Trump pentru Rusia şi Ucraina, generalul în retragere Keith Kellogg, şi-a amânat săptămâna aceasta până după inaugurarea din 20 ianuarie o vizită programată la Kiev şi în mai multe capitale europene.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2025, 18:36)
Cu ce? Cu prastii, cu tubermane?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.01.2025, 19:14)
Cu foarte multe "Ordonante trenulet" si promisiuni,
ca bani si arme suficiente,oricum nu are UE
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2025, 09:14)
Uniunea Europeană este "pregătită să preia ştafeta" sprijinului militar pentru Ucraina "dacă SUA nu vor să facă acest lucru", a declarat joi şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas.
Aceasta declaratie belicoasa apartine "sefei diplomatiei europene"
Ce diplomatie o fi aceasta. Kallas ca diplomat trebuie sa conduca demersurile de pace, de incheiere a razboiului si, in niciun caz sa-l inlocuiasca pe Biden principalul vinovat pentru mortii si distrugerile de acolo.
Tarile trebuie sa ceara demisia acestui personaj din fruntea "diplomatiei" europene
Razboiul de acolo a insemnat pana acum bani risipiti, omucideri si distrugeri inutile. Razboiul dorit de Kallas, UE - Rusia, in Ucraina, va fi un esec similar cu cel de acum.
Este o prostie sa-si inchipuie cineva ca Rusia va putea sa fie invinsa de UE, folosind armata Ucrainei.
Daca Biden nu a putut sa organizeze o aparare stabila, sau sa sustina macar o ofensiva adevarata victorioasa, o sa reuseasca Kallas si UE?
Personajele politice, sefii statelor europene care doresc cuceriri teritoriale, care au diferende economice, vor sa preia resursele de acolo sau din Rusia, vor distrugerea Rusiei sau au alte ambitii, trebuie sa declare razboi Rusiei, asa cum trebuia sa o faca si Biden, ca altfel totul este o infamie similara cu "Pearl Harbor attack, 7 Dec.1941", si apoi sa-si deplaseze in Ucraina trupe si sa lupte in nume propriu, direct, sa ia in mainile lor razboiul de acolo si sa-si umeze destinul, fara sa se ascunda in spatele "Uniunii Europene" sau ca Biden in spatele NATO sau in spatele armatei Ucrainei si fara sa atraga, impotriva vointei natiunilor, tari care nu au asemenea interese si, mai ales sa nu mai trimita la moarte tinerii ucraineni.
Doamna sefa a diplomatiei europene, Majoritatea stalelor membre ale UE nu au interese si nu agreaza niciun fel de implicare in acest conflict.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2025, 11:04)
Parca vad ca o sa ne ia cu arcanul ca sa aparam Ucraina.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2025, 11:05)
Adica majoritatea populatiei UE se opune acestui lucru, dar conducatorii stiu mai bine? Deci suntem ca Rusia sau China.