"Explozia semnificativă a violenţei" în Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est "trebuie să înceteze imediat", a declarat luni seara un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, citat de AFP, conform Agerpres.
"Tirurile de rachete din Fâşia Gaza asupra populaţiei civile din Israel sunt complet inadmisibile şi alimentează escaladarea", a adăugat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.
Tiruri de rachete, lovituri sângeroase împotriva Hamas, altercaţii între poliţişti şi manifestanţi palestinieni la Ierusalim: Israelul şi palestinienii sunt angajaţi într-una dintre cele mai importante escaladări ale violenţei din ultimii ani.
Uniunea Europeană a făcut apeluri repetate către ambele părţi.
"Explozia semnificativă a violenţei în Cisiordania ocupată, inclusiv în Ierusalimul de Est, precum şi în Fâşia Gaza şi împrejurimile sale, trebuie să înceteze imediat", a declarat UE.
"Toţi liderii au responsabilitatea de a acţiona împotriva extremiştilor. Statu quo-ul locurilor sfinte trebuie respectat pe deplin", a continuat ea.
"Reiterăm apelul nostru către toate părţile pentru a se angaja în eforturi de dezescaladare. Prioritatea trebuie să fie evitarea unor noi victime civile", a mai spus Uniunea Europeană.