Uniunea Europeană intenţionează să relanseze discuţiile comerciale cu India în încercarea de a oferi naţiunii din Asia de Sud o alternativă viabilă de diversificare comercială, departe de Rusia, potrivit unor surse oficiale citate de Bloomberg.
Pe lângă comerţ, UE va urmări o colaborare tehnologică cu India care ar putea include discuţii cu privire la regulamentul general privind protecţia datelor, reţelele sociale şi eforturi mai ample de digitalizare, a spus oficialul, care a cerut să nu fie identificat deoarece discuţiile sunt private.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, plănuieşte să se întâlnească cu prim-ministrul indian Narendra Modi pe 25 aprilie. UE este al treilea partener comercial ca mărime al Indiei şi reprezintă comerţul cu mărfuri în valoare de 62,8 miliarde de euro (67,8 miliarde de dolari).
UE şi SUA încearcă să stabilească legături mai strânse cu India, care este cel mai mare cumpărător de arme ruseşti din lume, despre care spune că le foloseşte pentru a descuraja agresiunea din partea vecinilor Pakistan şi China.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2022, 16:45)
Adica, US si UE importa cat pot materiale strategice din Rusia, petrol, gaz, uraniu, ingrasaminte, cereale.... in schimb cer Indiei sa cumpere din alta parte.
Modi i-a zis britanicului Johnson sa nu vina (daaa, sa nu vina) daca vrea sa ii convinga sa renunte la acordurile cu Rusia. Clovnul a zis ca vin totusi sa fac o pledoarie. S-a intors cu mana goala. Acum incearca SUA si UE sa convinga India sa faca ceea ce ele insele nu pot face.
SUA si UE, ia renuntati ACUM la orice import din Rusia. ORICE IMPORT. ACUM.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2022, 20:38)
Relatia de prietenie dintr Rusia si India nu o va putea rupe nimeni niciodata!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2022, 21:06)
Spune postacul rus.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.04.2022, 21:06)
Spune postacul rus.
2.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 24.04.2022, 21:06)
...
2.4. maninc, deci gindesc (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vocea Kremlinului în data de 25.04.2022, 03:08)
Nici macar China?