Uniunea Europeană va urmări cu atenţie situaţia bonusurilor acordate de băncile ce au beneficiat de ajutorul statului, anunţă comisarul european pentru Concurenţă, Neelie Kroes.
"Un element care va fi atent analizat este valoarea primelor, vom verifica dacă acestea promovează profitabilitatea pe termen lung a băncilor", a afirmat Neelie Kroes, într-un discurs susţinut la o conferinţă din Fiesole (Italia). Domnia sa a explicat că, în ultimele şase luni, multe guverne din UE şi-au luat angajamentul în faţa Comisiei Europene că vor ajusta bonusurile şi plăţile acordate bancherilor, în condiţiile în care băncile au primit ajutoare de stat de miliarde de dolari, în contextul crizei financiare.
Miniştrii de Finanţe din UE au solicitat recent Statelor Unite şi partenerilor din G20 să stabilească o legătură între remuneraţia bancherilor şi performanţele obţinute, şi să limiteze "cultura riscantă a bonusurilor", care pune în pericol întregul sistem financiar.
Printre băncile europene salvate de stat se numără "Royal Bank of Scotland Group" Plc, "Lloyds Banking Group" Plc, "Dexia" SA, "Fortis" şi "Commerzbank" AG.