Sorin Marica, administrator neexecutiv al Lion Capital, fosta SIF-Banat Crişana, a raportat tranzacţii cu acţiuni ale societăţii cu două săptămâni mai târziu decât ar fi trebuit, conform prevederilor legale.
Administratorul Lion Capital a vândut 5.000 de acţiuni ale fostului SIF1, la preţul unitar de 2,45 lei, în data de 16 noiembrie, conform documentelor de pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Dar Marica a notificat tranzacţia în data de 4 decembrie, iar pe site-ul operatorului pieţei de capital raportul a apărut în data de 6 decembrie.
Conform Regulamentului UE nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind abuzul de piaţă, notificarea ar fi trebuit să fie făcută nu mai târziu de trei zile lucrătoare de la data tranzacţiei, ceea ce în acest caz înseamnă 21 noiembrie.
De menţionat că, în vară, Sorin Marica a mai realizat tranzacţii cu acţiuni Lion pe care le-a raportat în termenul legal.
La începutul lunii martie a acestui an, Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a sancţionat pe Bogdan Drăgoi, preşedintele Lion Capital, cu amendă de 10.000 de lei, deoarece nu a raportat depăşirea, împreună cu SIF Muntenia, a pragului de deţinere de 5% din capitalul BVB, în prima parte a anului 2020. SIF-ul a obiectat că, deoarece are anumite politici şi proceduri interne care nu permit existenţa unei cooperări, societatea consideră că nu acţionează în mod concertat cu SIF Muntenia în ceea ce priveşte BVB. Dar Autoritatea a respins obiecţiile conducerii actualului Lion Capital.
Ziarul Bursa sesizase situaţia încă din februarie 2022, adresându-se în acest sens ASF-ului. Supraveghetorul pieţei ne-a transmis că va răspunde solicitării noastre, dar în realitate a îngropat-o.
1. Aha.
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2023, 09:08)
Da,Da.
Asteptam sa se autosesizeze si ASF-ul dormant. Daca nu se autosesizeaza inseamna ca sunt partasi.
Sa curga amenzile pentru faptele comise ca doar nu sunt la prima abatere cei de la LION.
Felicitari Adrian si ziarul bursa ca sunteti singurii din presa care expuneti faradelegile comise de cei din conducerea SIF 1.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2023, 09:13)
Pai sunt partasi! ASF-ul actual e mai corupt ca SOV
2. sa vezi si sa nu crezi
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2023, 19:52)
administratorul asta le primeste actiunile gratis de la companie carte au fost rascumparate din piata pe banii tuturor actionarilor Sif 1 iar el le vinde la 70% discount actual?
de ce nu are incredere in companie?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2023, 21:46)
gest de caritate
3. raspunsuri
(mesaj trimis de BUREBISTA în data de 11.12.2023, 22:30)
A UITAT SI EL SA ANUNTE ca si-a tranzactionat actiunile, doar erau ale lui, nu ale altcuiva. NU INTELEG CARE ESTE PROBLEMA, invidiosilor.
4. fără titlu
(mesaj trimis de gabi în data de 12.12.2023, 07:25)
ce inseamna ASF?