Directorul executiv al My Pillow Inc, Mike Lindell, un aliat al fostului preşedinte Donald Trump, a dat în judecată, ieri, Departamentul de Justiţie al SUA, solicitând returnarea telefonului său mobil, confiscat săptămâna trecută de agenţii FBI, transmite Reuters, conform News.ro.
În procesul intentat la tribunalul federal din Minnesota, Lindell a declarat că agenţii l-au oprit într-un fast-food şi l-au interogat în legătură cu afirmaţiile sale potrivit cărora alegerile din 2020 din SUA au fost fraudate.
Agenţii au prezentat apoi un mandat şi i-au spus lui Lindell să predea telefonul, potrivit documentelor depuse la tribunal. Pe lângă returnarea telefonului său, Lindell vrea să împiedice Departamentul de Justiţie să acceseze orice date colectate de pe dispozitiv, se arată în dosar.
FBI a confirmat săptămâna trecută că agenţii săi se aflau "în acea locaţie executând un mandat de percheziţie autorizat de un judecător federal", dar nu a oferit alte detalii. FBI şi Departamentul de Justiţie nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, marţi seară târziu.
Lindell a declarat presei săptămâna trecută că agenţii FBI l-au întrebat despre Tina Peters, o funcţionară din Mesa County, Colorado. Peters a fost acuzată de autorităţile statului că a permis unei persoane neautorizate să pătrundă în sistemul electoral al comitatului pentru a căuta dovezi care să valideze afirmaţiile lui Trump privind conspiraţia electorală.
În procesul intentat de Lindell Departamentului de Justiţie al SUA, în care figurează ca inculpaţi şi procurorul general al SUA, Merrick Garland, şi directorul FBI, Christopher Wray, se susţine că drepturile constituţionale ale lui Lindell au fost încălcate prin această confiscare.
După ce telefonul său a fost confiscat pe 13 septembrie, Lindell a susţinut într-un podcast că sechestrul l-a împiedicat să îşi desfăşoare activităţile de afaceri şi să îşi acceseze fondurile.
"Nu numai că gestionez cinci afaceri de pe el, nu folosesc un laptop, nu folosesc un computer, totul era pe acel telefon", a declarat Lindell.
Separat, luni, un judecător federal din Minnesota a decis că Lindell trebuie să se confrunte cu un proces de defăimare intentat de o companie pe care a acuzat-o în mod fals că a fraudat alegerile americane din 2020.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.09.2022, 11:23)
Metode asemanatoare cu cel folosit de
gestapo,KGB,si alte elite foarte democratice