Un atac rus a avariat o clinică şi mai multe imobile în Zaporojie

A.B.
Internaţional / 10 decembrie 2024

Un atac rus a avariat o clinică şi mai multe imobile în Zaporojie

Cel puţin doi oameni au fost ucişi şi alţi 16 au fost răniţi marţi într-un atac rus cu rachete care a ''distrus'' o clinică privată în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, un bilanţ ce s-ar putea agrava, potrivit autorităţilor, informează AFP.

Atacul a avut loc la începutul după-amiezii, lovind "infrastructuri civile" în centrul oraşului Zaporojie, a anunţat pe Telegram guvernatorul regional Ivan Fedorov.

Anterior, Fedorov anunţase un bilanţ de trei morţi, pe care l-a revizuit în scădere la doi, după ce medicii au reuşit să resusciteze o persoană, a explicat el la televiziunea ucraineană, scrie AFP.

Potrivit guvernatorului, şase persoane s-ar mai putea afla sub dărâmături.

Alte 16 persoane - nouă femei şi şapte bărbaţi - au fost rănite, potrivit celui mai recent bilanţ furnizat de poliţie.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat "un atac brutal" al forţelor ruse, care a avariat de asemenea o clădire de birouri şi alte clădiri, potrivit AFP.

El a cerut din nou ţărilor occidentale să furnizeze mai multe sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, în special baterii Patriot americane, pentru a salva "mii de vieţi" de "teroarea rusă".

"Lumea dispune de suficiente sisteme pentru a o face (...), problema depinde pe deplin de decizii politice", a pledat Zelenski.

Rusia şi-a intensificat atacurile în sudul Ucrainei în ultimele săptămâni. Vineri, un atac rus a făcut alţi zece morţi în Zaporojie, menţionează AFP.

Experţi şi militari ucraineni estimează că armata rusă ar putea pregăti o nouă ofensivă terestră pe frontul de Sud, în special în regiunea Zaporojie, unde poziţiile au rămas în mare pare neschimbate de luni de zile.

Un astfel de atac ar constitui o provocare pentru armata ucraineană, deja în dificultate pe frontul de Est şi care este angajată în lupte în regiunea rusă frontalieră Kursk, din care ocupă o mică parte.

Autorităţile ucrainene au informat în dimineaţa zilei de marţi că trei persoane au fost ucise şi alte cel puţin 17 au fost rănite în timpul ultimelor 24 de ore în bombardamente ruse în regiunea Doneţk (est) şi Herson (sud), notează AFP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Opriti macelul,

    nu-l mai alimentati cu bani si arme 

    1. Macelul facut de …mujici:-)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb