UN AUTOCAR S-A RĂSTURNAT ÎN VALEA UNEI ŞOSELE DIN TURCIA:  Cel puţin 20 de persoane au murit

Mina Irina
Internaţional / 13 mai 2017

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia şi 11 sunt grav rănite după ce un autocar cu turişti locali s-a răsturnat în valea de pe marginea unei şosele din sud-vestul ţării, informează AFP.

Conform autorităţilor locale, la bordul autocarului se aflau circa 40 de persoane. Accidentul s-a produs în trecătoarea Sakar, într-o zonă muntoasă cu serpentine, aproape de staţiunea Marmaris, în provincia Mugla.

Autocarul a rupt parapetul şi a căzut în valea de pe marginea şoselei, ajungând în final pe şoseaua situată la un nivel mai jos, potrivit Agerpres.

Guvernatorul provinciei a precizat că niciun străin nu se numără printre cei ucişi, toate victimele fiind cetăţeni turci.

Unele media turce afirmă că la bordul autocarului care plecase din oraşul Izmir se aflau numai femei şi copii care participau la o excursie ocazionată de "sărbătoarea mamelor", o sărbătoare ce va fi marcată duminică în Turcia.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb