Un cadou pentru forumişti

Mihai Iordache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 martie 2005

În forumul de discuţii de pe site-ul unei societăţi de brokeraj vizitatorii au deseori plăcerea să se refere şi la mine. Mărturisesc faptul că nu am văzut nici măcar din întîmplare ce se scrie acolo. Acum două zile un prieten mi-a comunicat că a văzut două chestii despre care era sigur că mă interesează. Un vizitator, probabil exasperat de căderea prelungită a preţurilor, cerea să mai scriu un articol de bine despre o acţiune. Probabil că asociază analizele mele cu oarecare modificări pozitive ale preţului acţiunilor. În mare are dreptate, deoarece niciodată nu mi-am propus să dărîm o acţiune, deşi uneori chiar s-a întîmplat acest lucru. Dar nici nu voi scrie vreodată de bine fără să cred cu adevărat în ceea ce scriu. Chiar dacă ce cred nu este întru totul valabil.

Alt vizitator, cu mai mult simţ al umorului, a scris ceva de genul: "Unde te duci tu TLV-ul? La 20.000 domnule!" (parodie la cunoscutul cîntec cu mielul al lui Mircea Vintilă). Urma şi o argumentare pe care evident nu o cunosc.

Aceste două intervenţii ale forumiştilor mi-au dat idei. Şi ce puteam să fac decît să scriu despre TLV? Săptămîna viitoare trebuie să apară convocatorul pentru AGA la Banca Transilvania (simbol TLV). Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură să afle ce vor propune administratorii. Deocamdată ştim că profitul net este de 608 miliarde lei, iar rezerva din primele de subscripţie la majorarea precedentă este de 257 miliarde lei rotund. Speranţa mea este ca să primim 30% acţiuni gratis şi o majorare de 10% cu bani.

De curînd, am avut o discuţie cu un acţionar fondator. Acesta era convins că va fi o majorare de 40% plus 10%. Argumentul său era că trebuie să se capitalizeze 50% din profitul net, adică 300 miliarde lei şi rezerva exis-tentă. Aceasta ar însemna un disponibil de circa 560 miliarde lei. Raportat la capitalul exis-tent de 1.334.937.124 mii lei, aceasta înseamnă aproape 42%, ceea ce face credibil procentul de 40%. Majorarea cu bani este indispensabilă, dacă Banca Transilvania doreşte să îşi majoreze cota sa de piaţă. Ori acest deziderat este de la sine înţeles, altfel nu ar avea nici o raţiune creşterea unităţilor operative cu 50 în acest an. La valoarea de 5.000 lei/acţiune, o majorare cu 10% aduce un plus de capital propriu de 667,468 miliarde lei, din care rezervă din prima de capital de 533,974 miliarde.

După o zi, am sunat o cunoştinţă din centrala băncii pentru a afla cam pe cînd trebuie să aşteptăm convocatorul. Nu am întrebat despre ce se va propune acţionarilor deoarece ştiam că nu îmi va răspunde, căci alteori am întrebat şi am rămas cu întrebarea. Am primit în schimb eu o întrebare: - Oare se mai pot obţine aceleaşi rezultate în viitor? Iată un posibil răspuns. Dacă se va majora capitalul cu 40% (adică 30% prin distribuirea de acţiuni gratuite şi 10% prin aport în numerar), capitalul social va ajunge teoretic la 1.868.911.974 mii lei. Pe schema de anul trecut, dacă prin absurd se va subscrie 100% majorarea, rezerva de capital din primă va fi de 533.974.848 mii lei, adică 19,047%. Dacă programul de investiţii de 11 milioane euro va menţine profitul la nivelul aces-tui an, ceea ce pare puţin probabil, dată fiind expansiunea reţelei şi creşterea activelor adminis-trate, ar mai fi disponibile încă circa 300 miliarde care se pot acorda acţionarilor sub formă de acţiuni. Ar rezulta un minim de creştere de 834 miliarde, care la valoarea nouă a capitalului social din 2005, ar asigura un procent de creştere de maxim 44,62% pentru anul viitor.

Cum anul trecut s-au subscris circa 95% din acţiuni iar cele nesubscrise s-au pus liber pe piaţă la un preţ (6.000 lei) care a reprezentat la vremea ofertei circa 85% din preţul pieţei, este posibil ca şi acum din oferta de 133.493.712 acţiuni să rămînă nesubscrise circa 6.700.000 acţiuni care se pot vinde uşor la 10.000 lei/acţiune aducînd un plus la rezervă de peste 33 miliarde.

Varianta optimistă, cea cu 50% (40% + 10%) ar aduce capitalul social la 2002,4 miliarde lei. Disponibilul minim probabil de 834 miliarde înseamnă posibilitatea de creştere din profit şi rezerve pentru anul 2006 de 41,65%.

Deci, iată vizitatori ai Forum că se poate şi la anul. Schema cu emisiunea de acţiuni cu bani este esenţială. Pe de o parte aduce fondurile necesare dezvoltării. Dacă la 31 decembrie Banca Transilvania a ajuns în top 10 pe ultimul loc, nu se poate declara mulţumită. Ea are posibilitatea reală ca în următorii 4 - 5 ani să intre în top 5. Emisiunea de acţiuni cu primă, pe lîngă faptul că atrage bani de la investitori, asigură atît creşterea valorii contabile a acţiunilor, cît şi sursa pentru a acorda acţiuni acţionarilor pentru ca aceştia să fie mulţumiţi.

Ca să fim corecţi, nu ar trebui ca acţionarii fie prea lacomi şi să se arunce la creşteri exagerate. Şi asta o spun în calitate de acţionar la TLV cu un pachet frumos, nu ca simplu băgător de seamă. Dacă inflaţia se va stabiliza sub 10% cu tendinţe spre 5% pînă în 2010, o creştere a capitalului social cu o rată de 25 - 30% anual din care obligatoriu 10% cu bani, va asigura o creştere sănătoasă a preţului acţiunilor, concomitent cu majorarea volumului portofoliului de acţiuni. Căci dorinţa mea cea mai mare este să ajungem şi noi în România să conştientizăm faptul că preţul de piaţă al acţiunilor trebuie să reflecte valoarea anuală a profitului, care să se adauge automat la valoarea de referinţă de la sfîrşitul anului precedent. În cazul în care emitentul acordă dividende, preţul este normal să scadă numai cu valoarea dividendului, iar restul de profit nerepartizat să rămînă în preţul acţiunii, iar dacă nu acordă dividend, să acorde acţiuni. Pînă acolo însă mai este. Nu ştiu cît de mulţumit va fi cel care a dorit să mai scriu ceva de bine, dar asta este deocamdată.

Notă: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb