Copilul Mîndra Simona, în vârstă de 12 ani, dispărută din judeţul Mureş, a fost găsită la Cluj-Napoca cu ajutorul Focus. În urma sesizării primite din partea Poliţiei Mureş, Centrul Focus a distribuit afişe cu fotografia şi semnalmentele copilului care, în cele din urmă, au dus la identificarea acesteia de către personalul Poliţiei Transport Feroviar din Cluj Napoca.
Anual, conform statisticilor Poliţiei Române, dispar aproximativ 3000 de copii. Multe dintre aceste dispariţii sunt fugi repetate de acasă. O adolescenţă prost înţeleasă, o clipă de nervozitate, sărăcia, neatenţia, oamenii răi, bătăile primite acasă, dragostea, sau pur şi simplu dorinţa unor copii de a trăi mai bine sunt tot atâtea motive pentru care un copil sau altul ajunge în baza noastră de date figurând ca fiind dispărut.
Nu toate cazurile sunt însă încununate de succes din cauză că raportarea unui copil dispărut se face cu o întârziere mare. Aproximativ 50% din cazurile de dispariţie instrumentate de Focus au fost sesizate la poliţie după 24 de ore.