UN NOU DOSAR DNA CU RETROCEDĂRI FRAUDULOASE Gigi Neţoiu, sub control judiciar

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 10 octombrie 2016

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi au dispus, la finalul săptămânii trecute, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de omul de afaceri Gigi Neţoiu, acuzat de instigare la abuz în serviciu, instigare la complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu şi spălare de bani, într-un dosar cu retrocedări frauduloase.

Gigi Neţoiu este un om de afaceri şi politician, fost acţionar al echipelor de fotbal Rocar Bucureşti, FC Dinamo Bucureşti şi FC Universitatea Craiova, şi deputat de Dolj între 2012 şi 2014, ales din partea PPDD. Acesta a mai avut probleme cu legea, fiind trimis în închisoare pentru evaziune fiscală, înşelăciune şi spălare de bani, în Dosarul Transferurilor. A fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de încarcerare.

Acum, procurorii DNA Iaşi susţin că, în cursul anului 2007, o societate viticolă controlată de inculpatul Neţoiu Gheorghe a dobândit în proprietate, în mod fraudulos, la preţuri sub valoarea de piaţă, suprafaţa totală de 692,685 ha - plantată cu viţă de vie, situată pe amplasamentul fostelor plantaţii ale VIDIŞAMP Huşi, judeţul Vaslui, teren aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).

În acelaşi dosar sunt acuzaţi mai mulţi politicieni şi oameni de afaceri, precum Marian Dan-Mihai, la data faptei deputat, Cupşan Cătălin, fost secretar general al Prefecturii Vaslui şi secretar al Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vaslui, Luca Gabriela, fostă salariată a Prefecturii Vaslui, Prunilă Daniel, la data faptei membru al Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vaslui, respectiv de director al OCPI Vaslui, Stafie Tudor, fost primar al satului Huşi, Georgescu Luchi, femeie de afaceri şi partenera lui Gigi Neţoiu, şi Emanuela Mocanu, reprezentant al unui punct de lucru din Huşi al unei societăţi viticole.

Procurorii DNA susţin că, în primăvara anului 2006, în urma unei înţelegeri cu Luchi Georgescu, Gigi Neţoiu a folosit o modalitate ilicită ca să dobândească în proprietate, la preţuri sub valoarea de piaţă, terenuri cu suprafaţa totală de 692,685 ha. DNA informează că Neţoiu a solicitat ajutorul lui Marian Dan-Mihai, deputat în anul 2006, ca în schimbul unor foloase materiale să determine persoane cu funcţii cheie în procesul decizional legat de retrocedări să îl ajute să obţină terenurile în cauză.

DNA precizează: "Demersurile au fost făcute în contextul în care Neţoiu Gheorghe cunoştea că, potrivit legislaţiei în domeniul fondului funciar, suprafeţele de teren în cauză, aflate în proprietatea privată a statului şi administrate de ADS, nu ar fi putut intra în proprietatea societăţii decât prin plata unor sume de bani, la valoarea de piaţă, către foştii proprietari ce deţinuseră suprafeţe de teren pe amplasamentul respectiv, iar cele care nu făceau obiectul solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu puteau fi înstrăinate de către stat, ci doar concesionate. Astfel, atât personal, cât şi prin intermediul unei alte persoane, inculpatul Neţoiu Gheorghe i-a solicitat inculpatului Marian Dan-Mihai, deputat la data faptelor, ca, în schimbul unor foloase materiale, să determine persoane cu funcţii «cheie» în procesul decizional legat de retrocedări (printre care se aflau şi inculpaţii Cupşan-Cătălin Vasile, Prunilă Daniel, Stafie Tudor) să-l ajute în acest demers infracţional.

Funcţionarii respectivi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmau să găsească, să deruleze şi să se implice într-o procedură ilicită care, sub aparenţa unei activităţi legale de retrocedare către persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri din judeţul Vaslui, să aibă ca rezultat obţinerea în proprietate, de către societatea viticolă controlată de inculpatul Neţoiu Gheorghe, a celor 692,685 ha cu viţă de vie".

DNA menţionează că Marian Dan-Mihai a controlat "din umbră" procesul de retrocedare, implicându-se personal pe fiecare etapă şi cunoscând că activitatea este contrară legislaţiei aplicabile în materia fondului funciar (documentele aflate la dosarele de retrocedare întocmite la nivelul comisiei judeţene sunt incomplete, necorespunzătoare situaţiei de fapt şi contrare actelor normative incidente în cazurile respective de retrocedare). Acest aspect i-a fost adus la cunoştinţă pe parcursul derulării procedurii, dar inculpatul Marian Dan-Mihai a insistat în demersurile ilicite ca să finalizeze procedura de retrocedare.

DNA mai acuză: "Ulterior, reprezentanţii ADS, cu încălcarea legislaţiei aplicabile în materia fondului funciar, au avizat documentaţia de retrocedare şi întocmire a protocoalelor de predare-preluare a terenurilor respective.

După predarea de către ADS Bucureşti a suprafeţelor de teren, către comisiile de fond funciar din municipiul Huşi şi alte două comune, au fost emise titluri de proprietate pentru o suprafaţa de 692,685 ha (aceasta în condiţiile în care hotărârile Comisiei Judeţene de Fond Funciar Vaslui au vizat o suprafaţă totală de 636,44 ha, iar prin Protocoalele de predare-preluare s-a predat suprafaţa totală de 770,53 ha)".

Procurorii spun că Statul Român, titular al dreptului de proprietate, exercitat prin intermediul ADS, a fost prejudiciat cu suma de 9.598.656 lei, care reprezintă diferenţa valorii noului amplasament şi valoarea de piaţă a vechilor amplasamente la care persoanele ar fi fost îndreptăţite pentru reconstituirea proprietăţii.

Pe de altă parte, societatea viticolă controlată de inculpatul Neţoiu Gheorghe a obţinut, conform DNA, un folos injust, prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ inferior valorii de piaţă, în sumă de 11.482.021 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb