Un număr de opt morţi şi 28 de răniţi, foarte probabil imigranţi clandestini, au fost descoperiţi în remorca unui camion aflat într-o parcare din oraşul american San Antonio, statul Texas (sudul SUA), relatează astăzi AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Potrivit site-ului nydailynews.com, camionul se afla într-o parcare a lanţului comercial "Walmart".
Un număr de douăzeci şi opt de persoane, dintre care douăzeci în stare gravă sau critică, au fost internate în şapte spitale din San Antonio. Mai multe persoane dintre cele găsite în viaţă sufereau de deshidratare, conform autorităţilor locale.
''Am sosit la ora 00:26 (05:26 GMT) la locul incidentului şi am găsit opt persoane decedate, în partea din spate a remorcii'', a declarat şeful poliţiei din San Antonio, William McManus.
El a adăugat că bănuieşte că vehiculul era implicat în trafic de persoane. Cel puţin treizeci şi cinci de persoane se aflau în interiorul remorcii camionului. Şoferul camionului a fost arestat, dar identitatea sa nu a fost încă dată publicităţii.
Printre persoanele decedate se află şi doi copii, iar celelalte au vârste cuprinse între 20 de ani şi 40 de ani, a precizat McManus. Deocamdată nu este clar care este naţionalitatea victimelor.
Departamentul de Securitate Internă al SUA a fost alertat şi participă la anchetă pentru a determina cauzele "acestei tragedii groaznice", a mai menţionat William McManus.
Şeful Brigăzii de pompieri din San Antonio, Charles Hood, a afirmat că instalaţia de aer condiţionat din remorcă nu funcţiona şi că temperatura din interior era extrem de ridicată.