Un pariu riscant

Scrutinul din 26 mai a stat sub semnul referendumului propus de preşedintele Klaus Iohannis. Riscul de neîndeplinire a cvorumului de validare era foarte mare, iar experienţa referendumului din octombrie 2018 o dovedise. În noiembrie 2007, când Traian Băsescu încercase asocierea referendumului cu alegerile europene, clar. Dar atunci pragul de validare era de 50%. După 2013, PSD a modificat pragul de validare a referendumului, reducându-l la doar 30%, în special pentru a putea ţine preşedintele sub presiunea unui probabil referendum de revocare. Dar acum, la acest referendum, se pare că PSD a căzut în propria-şi capcană. Pragul de validare de 30% s-a întors împotriva sa.

Mobilizarea la vot în mediul urban şi în diaspora a fost ca la alegerile prezidenţiale. Se pare că boicotul implicit organizat în special în zona rurală nu a fost suficient pentru a duce la invalidarea referendumului. Şi asta pentru că PSD a încercat să transforme referendumul într-un adevărat plebiscit anti-Ioannis, după modelul plebiscitului anti-Dragnea de la referendumul din octombrie. Şi, din acest punct de vedere, pariul preşedintelui Iohannis a reuşit.

În raport cu importanţa politică a referendumului, alegerile europene au devenit secundare. Ele stabilesc o ierarhie relativă, dar confirmă o nouă direcţie politică. Chiar dacă referendumul este consultativ, el devine pivotul în jurul căruia se va centra de acum agenda politică pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Încă o dată preşedintele Iohannis a dovedit că strategia soft-power-ul poate încă reuşi. Controlul maşinii electorale şi influenţa televiziunilor de casă nu sunt suficiente în cazul unei puternice campanii online. Încă o dată campania online şi-a impus ritmul şi a făcut diferenţa.

După acest scrutin, alternativele PSD se reduc dramatic. Întreg eşafodajul pe care s-a construit campania împotriva statului de drept şi a independenţei justiţiei a fost fragilizat, iar problemele juridice ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, nu fac decât să adâncească această situaţie. În rest, scorul partidelor politice nu trebuie absolutizat. Alegerile de tip secundar, ca cele europene, oferă ocazia manifes-tării nemulţumirii faţă de guvernanţi, eventual, de data aceasta, subliniază mai clar orientarea pro-europeană, dar nu rezolvă problemele ţării. Dar într-o jumătate de an urmează adevărata confruntare electorală, cea de la prezidenţiale.