• Românul de la Londra este în negocieri avansate să devină directorul general al BVB
• Întrucât a evitat subiectul BVB, am discutat cu Bogdan Patriniche despre fotbal
Bancherul Bogdan Patriniche este cel cu care Consiliul Bursei poartă negocieri, în acest moment, pentru angajarea ca director general al Bursei de Valori Bucureşti.
Contactat de ziarul "BURSA", domnul Bogdan Patriniche nu a dorit să comenteze subiectul.
L-am întrebat dacă rămâne să vorbim "după".
Fără să-i scape vreun detaliu care ar fi putut să-l dea de gol, Bogdan Patriniche a răspuns cu o altă întrebare: "După Campionatul European?"
"Da, după Campionatul European", i-am răspuns eu, gândindu-mă că poate, până atunci, Bursa va fi finalizat negocierile pentru noul executiv.
Jovial, domnul Bogdan Patriniche m-a întrebat, apoi, cu ce echipă ţin. L-am întrebat dacă ar trebui să ţin cu Anglia, deşi ştiam că fusese eliminată de Italia, în sfertul de finală des-făşurat duminică; de fapt, am vrut să-l tachinez, având în vedere că Patriniche şi-a pretrecut mulţi ani în City-ul londonez.
Bancherul mi-a sugerat, apoi, să ţin cu o echipă care mai are încă şanse la titlu, precum Portugalia, Spania, Germania sau Italia, după care mi-a urat o zi frumoasă.
Negocierile dintre Patriniche şi BVB se află în punctul stabilirii răs-plăţilor băneşti, în care 10.000 de euro par să nu fie mulţumitori pentru cel vizat.
Bogdan Patriniche este Head of Structured Funding & Hedging Solutions la Delphi Securities, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, unde se mai precizează că aces-ta şi-a petrecut 18 ani în City-ul londonez, lucrând printre altele, la BERD, UBS, Ericsson, National Australia Bank, National Bank of Greece şi Calyon, înainte de a se alătura Delphi Securities ca director executiv.
În ianuarie 1993 Bogdan Patriniche a început să lucreze la BERD la Londra, în divizia de infrastructură, şi a rămas la BERD până la mijlocul lui 1997, potrivit informaţiilor din presă.
În august 2010, domnia sa declara că este implicat în proiecte de piaţă de capital pentru CEEMENA (Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord).
"Aceste proiecte pot reprezenta tranzacţii de capital markets (deal-uri de dobândă, de curs, de credit, de materii prime) sau orice alte proiecte de finanţare structurată fie că sunt pe partea de debt (n.r. datorie), fie pe parte de equity (n.r. capital). Acesta ar fi jobul meu principal. Printre proiectele personale se află şi o organizaţie de caritate care se numeşte Romanian Education Trust care finanţează românii care se duc la primele zece MBA-uri din Europa", declara Bogdan Patriniche, în 2010, site-ului vocipentruromania.ro.
Firma de recrutare a lui Radu Furnică, Leadership Development Solutions, a fost angajată să caute posibili executivi pentru Bursa bucureşteană.
Radu Furnică declara, în luna martie, că are o ambiţie personală ca noul CEO să fie român.
Valentin Ionescu a fost demis din funcţia de director general BVB, în luna noiembrie 2011, pe motiv că nu şi-ar fi îndeplinit ţintele asumate contractual. Anterior, un grup de acţionari solicitase schimbarea conducerii BVB, lucru înfăptuit la începutul acestui an.
1. E pe felie cu Furnica
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 00:44)
Romanian Education Trust - isi impart...prezentarile :)
2. Deci se cunosteau dinainte, fun
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 00:45)
asa rezulta din poza postata de voi!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 09:25)
deci domnul furnica ia banii bursei ca sa-si satisfaca ambitiile personale....ce importanta are nationalitatea? ...e vorba de a genera valoare pentru actionari... poate sa fie si taliban, daca e capabil sa faca job-ul mai bine decat ceilalti candidati....in caz ca nu ati deschis televizorul recent, traim intr-o societate globala...oamenii se judeca nu dupa unde s-au nascut, aspect care nu a fost sub controlul lor, ci dupa ce sunt si ce pot sa faca. Cat despre domnul mentionat, in randul oamenilor cu care a lucrat are o imagine foarte proasta..intrebati trezorierii bancilor romanesti carora incerca sa le vanda tot felul de combinatii despre calitatile sale ....
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 10:06)
Unul pus pe capatuiala si sa prosteasca romanii.10000 euro?? Plici de aici.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 10:17)
propunere: 3000 eur plus bonus de performanta in actiuni cu vesting period 5 ani. altfel o sa obtinem un nou farmache sau barbu: luna trece, leafa merge, noi muncim cu spor. Degeaba pui un om capabil, daca nu aliniezi interesele cu cele ale actionarilor. Orice director care nu e complet idiot isi urmareste interesul propriu. E responsabilitatea CA sa alinieze acest interes cu cel al actionarilor.
4.2. Vrea mai mult de 10.000euro (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 11:02)
Deci.....merita!
4.3. Vrea mai mult de 10.000euro (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 11:02)
Deci.....merita!
5. ei da!
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 15:51)
fata de paiata specialista in vanzari si fata de fostul Pres, as spune ada DA! Acest individ promite! Cu o singura conditie; fara interimar si altii. Daca nu, o vom lua de la capat. Felicitari dl.Anghel!
6. ca vinul
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 16:01)
Deci a sosist momentul. Bine ales. Ca vinul vechi. Cu cine insa va lucra acest personaj? Cu Anca si Alin? Cu cei tineri adusi pe pile
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 16:10)
dragutz articol, insa simt batraniciunea infaptuirii sau a rasplatilor banesti. scrie pentru anul 2012, folosind cuvintele anului 2012 si scapa de aerul decrepit. multa bafta!
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2012, 19:19)
Dragutz comentariu, insa se simte aerul cretin al dusmaniei, pe motive idioate numai de tine stiute, mai lucreaza la caracter, ca de prostie nu poate fi vorba sa te lecuiesti, poate scapi, totusi, de invidie, multa bafta!
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2012, 23:10)
make, un asemenea comentariu nu iti face nicio cinste. te-ai inconjurat de oameni care sa iti aduca numai laude si crezi ca esti o legenda in viata. nu suporti critica si nici pe cei care nu cred in legenda ta.patetic