Un sfert dintre copiii lumii au norocul să trăiască în ţările dezvoltate

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 iunie 2023

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Numărul total al copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani este, conform datelor ONU şi UNICEF, de 2,2 miliarde persoane. Dintre aceştia, 1,7 miliarde copii trăiau în ţările subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, potrivit datelor prezentate de sursele citate pentru finalul anului 2022. Practic doar 500 milioane copii trăiesc în statele puternice din punct de vedere economic, ceea ce reprezintă un avantaj din start pentru aceştia în privinţa dezvoltării ulterioare şi a condiţiilor de trai.

Faţă de aceştia, pentru majoritatea din restul de 1,7 miliarde copii, lumea minunată în care ar trebui să trăiască este una plină de suferinţă, potrivit datelor trecute în raportul de activitate, pentru anul trecut, al Fondului Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Urgenţe ale Copiilor (UNICEF), raport publicat zilele trecute.

Criza economică globală a exacerbat privaţiunile cu care se confruntă cei mai vulnerabili copii. Proiecţiile UNICEF arată că unul din patru copii trăia, la începutul anului 2023, sub pragurile naţionale de sărăcie. 45 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani suferă de foame extremă, 500 de milioane de copii şi adolescenţi cu vârsta până în 18 ani se află în stare de sărăcie, din care 202 milioane sunt copii cu vârsta sub 5 ani care se află în stare de sărăcie extremă, arată raportul UNICEF.

"Pentru copiii din întreaga lume, 2022 a fost un an plin de provocări dificile şi de crize nerezolvate.

Milioane de copii au suferit în urma schimbărilor climatice, fiind afectaţi de inundanţii, furtuni şi secetă prelungită, alte milioane de minori s-au luptat să acceseze serviciile esenţiale în mijlocul unor conflicte violente ori au continuat să simtă impactul socio-economic al pandemiei. (...) Copiii de astăzi cresc într-o lume dominată de crize suprapuse. Anul trecut a fost cea mai gravă criză alimentară şi nutriţională din timpurile moderne. (...) Foamea şi sărăcia alimentară sunt la cote maxime. Cel puţin 202 milioane de copii sub 5 ani se află în stare de sărăcie alimentară severă, care le creşte riscul de îmbolnăvire sau deces", precizează documentul citat.

Experţii UNICEF mai arată că cel puţin 2/3 din gospodăriile cu copii au continuat în anul 2022 să înregistreze pierderi ale venitului familial, pierderi care au debutat odată cu pandemia Covid-19.

De aceea, sărăcia în rândul copiilor a crescut în anul trecut în Europa - prin prisma războiului din Ucraina - şi Asia Centrală, creşterea exponenţială a ratei inflaţiei ducând 4 milioane de copii în sărăcie, cu 19% mai mult faţă de anul 2021, susţin autorii raportului UNICEF.

Legat de conflictul din Ucraina, dar nu numai de acesta - fiind menţionate şi conflictele din continentul african -, UNICEF arată că numărul minorilor care trăiesc în zonele de conflict creşte în mod alarmant, aceştia fiind supuşi şi la încălcări grave ale drepturilor şi libertăţilor.

În total, aproape 37 milioane de copii din întreaga lume sunt strămutaţi din cauza conflictelor violente, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de copii strămutaţi de la locuinţele lor de la cel de-al doilea război mondial încoace.

Aceste lucruri de mai sus şi-au pus amprenta şi asupra educaţiei copiilor, mulţi dintre minori având mari lacune sau nebeneficiind de educaţia şcolară minimă.

"În ţările subdezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare, proporţia copiilor de 10 ani care nu pot citi sau înţelege un text simplu a crescut la 70%. Deşi numărul copiilor neşcolarizaţi s-a redus cu 35% de-a lungul ultimelor două decenii, 64 de milioane de copii de vârstă de şcoală primară rămân în afara şcolii, majoritatea dintre ei provenind din grupurile marginalizate", precizează documentul citat.

Copiii se numără şi printre victimele efectelor schimbărilor climatice. Raportul UNICEF menţionează că aproximativ un miliard de copii trăiesc cu un risc extrem de mare din cauza pericolelor climatice.

"559 de milioane de copii sunt expuşi la riscuri crescute de sănătate din cauza valurilor de căldură extremă şi a încălzirii globale, iar până anul 2050 se estimează că din cauza schimbărilor climatice vor suferi 2,02 miliarde de copii din lume, în ciuda eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. (...) Din cauza lipsei apei pentru igiena necesară, mor zilnic aproximativ 1000 de copii cu vârsta până în 5 ani", scrie în documentul citat.

Dramatică este şi situaţia din domeniul sănătăţii minorilor. Experţii UNICEF arată că 25 milioane de copii nu au fost vaccinaţi în 2021, cu 2 milioane mai mult decât în anul 2020 şi cu 6 milioane mai mult decât în 2019, fapt ce a avut un impact negativ în 2022 când au fost înregistrate la nivel global creşteri ale numărului focarelor de rujeolă, holeră şi alte boli infecţioase.

Documentul citat mai notează şi creşterea violenţei exercitată împotriva fetelor şi creşterea numărului de căsătorii ale minorilor, care scăzuseră în ultimele decenii.

Probleme sunt şi la actele de identitate ale copiilor, experţii UNICEF precizând că la nivel global un sfert din numărul copiilor cu vârsta sub 5 ani fiind fără certificat de naştere, deoarece naşterea lor nu a fost înregistrată oficial.

Tabloul de mai sus este unul sumbru. Lumea minunată a copiilor este una în suferinţă şi liderii statelor de pe mapamond par incapabili să le ofere celor mici condiţiile necesare pentru traiul zilnic, pentru a fi sănătoşi şi pentru a primi educaţia necesară.

În aceste condiţii, care este viitorul planetei Pământ?

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cu toată dezvoltarea tehnologica, specia umana pare incapabila sa înțeleagă ca toți avem dreptul sa trăim civilizat.

    Sa speram ca vor veni vremuri mai bune.

    La mulți ani, copii! 

    Sunt curios, copiii din Romania au fost numarati impreuna cu cei norocosi?

    1. Nu.

      Romania nu este o tara dezvoltata.

    Si 3 sferturi (eu unul cred ca e mai mult) traiesc in saracie.

    O lume bolnava de egoism cu multi dumnezei in inimi. 

    Hristos a nceput sa nu ne mai acopere: ne da ploaie pana ne inunda, ne da caldura pana ne ardem, ne da invazii de insecte si animale salbatice, ne da incendii, boli...si omul tot nu se ntoarce la El. 

    Avem ce meritam. Alta cale nu e, decat revenirea la radacina care odata ne oferea Totul. El s a oferit pe Sine. Ptr tine, ptr tine, ptr TOTI.

    Noi insa... 

    Cred ca n-ati observat esenta.

    Adevaratii norocosi sint cei nascuti in tarile in curs de dezvoltare. Adica BRICS. 

    Romania e si ea o tara in curs de dezvoltare inca de vremea Tovarasului si, har proniei, inca sintem. Recrudescenta imperialismului exploatator nu ne-a amagit. Locul nostru este nu doar alaturi de BRICS, ci sa fim liderii BRICS.  

    "Zdrobiti orinduiala cea cruda si nedreapta,  

    Ce lumea o imparte in mizeri si bogati! 

    Atunci cind dupa moarte rasplata nu v-asteapta 

    Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta, 

    Egala fiecare, si sa traim ca frati!" 

    Haideti sa ne impartim portofoliile ca fratii! Si copiii!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb