În mod normal, pe parcursul acestei zile, urmează să aflăm verdictul Curţii Internaţionale de la Washington în procesul Roşia Montană. Un verdict despre care toţi cei avizaţi susţin că va fi în defavoarea României. Cu alte cuvinte, va trebui să le plătim despăgubiri unor escroci şi tot ceea ce nu se ştie încă cu precizie e nivelul la care se vor ridica acestea. Şi, pe neaşteptate, premierul Marcel Ciolacu a propus un referendum.
De unde până unde această idee? Cum s-a ajuns aici? Suavul nostru ministru de Finanţe, Marcel Boloş, cu nelipsitul său zâmbet pe buze, după ce a înghiţit în sec refuzându-i-se dreptul de a-i dota cu revolvere pe inspectorii de la Fisc, a mai refăcut o dată socotelile din buget şi a ajuns la concluzia că acesta sare în aer dacă vom plăti despăgubiri de miliarde către entitatea numită Gold Corporation, care de fapt reprezintă un grup organizat în jurul unor interese nelegitime. Câteva miliarde pentru Roşia Montană şi în jur de un alt miliard de euro către Pfizer, o altă colosală escrocherie, vor pune la pământ România, aducând-o în incapacitate de plată. În plin an electoral. Şi aşa se face că, dând din colţ în colţ, Marcel Ciolacu s-a gândit cu voce tare la o soluţie.
Soluţia ar fi organizarea, pe lângă cele patru runde de alegeri din acest an, şi a unui referendum naţional. Prin care românii să se pronunţe dacă sunt sau nu sunt de acord cu exploatarea zăcămintelor de la Roşia Montană, constând în cea mai mare parte din aur. Şi se gândeşte premierul că, dacă românii vor răspunde pozitiv, atunci se poate ajunge la un "aranjament", în sensul ca statul român să facă demersurile necesare pentru ca Roşia Montană să nu mai fie protejată UNESCO şi să se dea drumul la exploatare. Care exploatare de cine ar urma să fie făcută? Fix de către Gold Corporation. Cât de realist este un asemenea proiect?
Roşia Montană se află sub patrimoniul UNESCO în urma cererii formulate de Guvernul României, în ultima zi în care Dacian Cioloş s-a aflat în funcţie. În prezent, numeroşi actori politici şi analişti din presă consideră că acesta trebuie să scoată castanele din foc, fiindcă, în urma solicitării formulate de Guvernul României s-ar fi ajuns în situaţia ca Gold Corporation, după ce obţinuse o serie de avize, să nu mai poată exploata zăcământul de la Roşia Montană. Un raţionament total fals. Din mai multe motive. În primul rând, populaţia României, specialiştii şi, în cele din urmă, şi oamenii politici, s-au opus în forţă exploatării aurului de la Roşia Montană în primul şi în primul rând din motive ecologice, de protecţie a mediului, care ar fi urmat să fie otrăvit cu cianuri şi nu atât fiindcă şi-ar fi dorit cu ardoare ca Roşia Montană să intre sub protecţia UNESCO. În al doilea rând, afacerea propusă de aşa-zişii canadieni de la Gold Corporation a mirosit din capul locului, a duhnit chiar a escrocherie. În urma exploatării, românilor nu le mai revenea mai nimic. În schimb, un munte urma să fie decopertat, modificându-se practic geografia, şi mai multe localităţi cu clădiri istorice cu tot şi cu lăcaşe de cult urmau să fie demolate, iar populaţia să fie strămutată nu se ştie unde şi în ce condiţii. Din aceste motive, la care s-au adăugat multe altele, a fost creată o mişcare populară viguroasă de opoziţie împotriva acestui proiect. Este adevărat, dar este neesenţial că în această mişcare au fost antrenate şi organizaţiile şi fundaţiile Soros, întrucât George Soros încercase şi el, dar fără succes, să pună mâna pe Roşia Montană. Înainte ca UNESCO să se fi pronunţat, s-a pronunţat Parlamentul României, după ce faimoasa Comisie Roşia Montană a ajuns la concluzia scrisă că proiectul este malefic pentru România şi a şi formulat la capătul acestor concluzii mai multe capete de acuzare împotriva celor care, în mod ilegal, au făcut false expertize şi au aprobat fără acoperire juridică avize de mediu. Între timp, iniţiatorii canadieni ai proiectului, cu sprijinul unor înalţi complici români, care nu au fost de nimeni cercetaţi, au câştigat sume colosale de bani pe bursa din Toronto, în baza fluctuaţiilor de intenţie legate de acest proiect. În calitate de premier, Victor Ponta, în ciuda deciziei Parlamentului, a majorităţii din care şi PSD a făcut parte, a ieşit la rampă şi a dat de multe ori prin declaraţii oficiale dreptate iniţiatorilor proiectului, avertizând că dacă aceştia ne vor da în judecată - scenariul fusese dinainte ticluit - statul român va pierde miliarde de dolari. Şi tot între timp, deşi statul român a fost într-adevăr dat în judecată, niciunul dintre guvernele României nu a luat măsurile necesare pentru a ne apăra cu argumentele pe masă şi probând faptul că întreaga afacere şi întregul proces nu reprezintă altceva decât o făcătură, în care au existat şi mai mulţi complici români. Iar astăzi cade securea.
Ce pot fi întrebaţi românii la referendumul propus de Marcel Ciolacu? Un singur lucru: dacă sunt sau nu sunt de acord cu exploatarea aurului de la Roşia Montană. Ei nu vor fi întrebaţi dacă sunt sau nu de acord ca tehnologia utilizată să fie pe bază de cianuri, ceea ce prezintă un risc ridicat de contaminare a mediului înconjurător. Nici dacă sunt sau nu de acord cu distrugerea localităţilor şi cu raderea unui munte. Şi nici măcar nu vor fi întrebaţi dacă acceptă ca tot aurul extras să fie valorificat de canadieni. Dacă din întrebarea formulată la referendum vor lipsi toate aceste detalii, dacă românii nu vor şti că-şi asumă să nu se aleagă cu nimic de pe urma acestei bogăţii pe care ne-a dat-o Dumnezeu, atunci într-un referendum organizat în pripă vor răspunde "da". În necunoştinţă de cauză şi cu bună intenţie. Dar nici aşa treaba nu este simplă. Pentru că rămâne de soluţionat "detaliul" UNESCO. Pentru a scoate Roşia Montană din patrimoniul UNESCO, este necesară o solicitare a Guvernului României şi parcurgerea mai multor etape, care necesită timp. Atâta doar că cei care ne-au reclamat la Curtea de Justiţie de la Washington vor banii imediat, fără să-şi mai piardă vremea şi energiile cu exploatarea zăcământului. Lăsând la o parte faptul că istoricul acestora nu demonstrează că ar avea cu adevărat vreo experienţă în acest sens.
Aşadar, referendumul nu ar fi decât o jonglerie. Un referendum fals. Şi de fapt, juridic vorbind, absolut inutil, întrucât rezultatele acestuia nu sunt obligatorii decât în măsura în care se concretizează într-o lege asumată de Parlament şi promulgată de preşedinte.
Nu cu multă vreme în urmă, când a izbucnit scandalul, când Guvernul s-a lăsat luat pe nepregătite, deşi ar fi existat ani de zile în care Executivul să-şi poată pregăti o apărare solidă, Marcel Ciolacu, cu aceeaşi fermitate, a promis cu totul altceva. Şi anume să facă toate documentele publice, astfel încât opinia publică internă şi externă să ia cunoştinţă de toată înşelătoria, să se vadă cine sunt cei responsabili să şi poată fi demarate cuvenitele anchete penale în acest sens. Acum însă, pe neaşteptate, acelaşi Marcel Ciolacu vrea referendum. Făcând-se că nu înţelege că, acolo unde a avut loc o tocmeală, nu mai e loc de niciun fel de consultare publică. De niciun fel de referendum.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 11:02)
Haideti sa vedem intii rezultatul sa asteptam decizia finala si abia apoi sa ne pronuntam .Romania nu poate astepta la nesfirsit ca bogatiile sa ramina in subsolul tarii .Este momentul ca toate zacamintele cunocute sa fie extrase si profitul sa fie pus la dispozitia cetateanului .Profitul astfel obtinut sa fie partial impartit nevoilor ceteatenesti .Un Referendun in acest sens este binevenit .Exemplul dat de catre unele natiuni care fac acest lucru este cunoscut .O lege in acest sens este absolut necesara .O astfel de lege aduce beneficii uriase si completeaza ajutoarele oferite cetatenilor defavorizati cum tot asa si aparitia venitului minim European ne ajuta pe noi toti .Cei care sunt sceptici nu inteleg momentul si interesele neamului romanesc .
1.1. Roșia Montană (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Tanya în data de 08.03.2024, 12:23)
Am citit cu înfrigurare acest text, am luat seama la sintagmele relevând falsitatea argumentelor susținute de Gold Corporation - corporația în sine - o făcătură. Prin urmare, decidenții noștri politici, aceia care se știu implicați în semnarea unor documente atât de importante privind bogăția inestimabilă a sitului, precum și valoarea sa emblematică pentru identitatea noastră ca popor, de ce nu se implică, bărbătește, la demontarea sistematică a argumentelor de la Whashinton? de ce această secretizare a documentelor, care persistă și în această cumplită zi? Președintele țării - chiar nu știe, sau nu vrea să știe de paguba imensă - posibilă în bugetul României?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 12:49)
probabil ca habar nu ai ce inseamna un asfel de documunent .
1.3. Da... ! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 13:17)
Da... !
Corporatia abia asteapta sa extraga aurul, sa-l vanda iar profiturile sa le imprastie dintr-un avion in capul cetatenilor Romaniei. Tu te asculti ce gandesti ?? Esti real ?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Ionut în data de 08.03.2024, 16:16)
Vom vedea doar franturi din decizia curtii de arbitraj,adica nimic.restul deciziei,dovezile incriminatoare vor fi trecute la secret,ca sa nu fie niciun vinovat,niciun responsabil si nicio ilegalitate.La solicitarea golzilor si guwernului,bineinteles.asa e in colonie.deci,romani-pregatiti banutul.ps: chiar ia cineva in serios referendumul lui ciolacu???ati uitat ca e an electoral si trebuie sa fiti prostiti si manipulati?
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 16:31)
stii ce inseamna o curte de arbitraj ?
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 17:03)
tu stii ?
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 19:04)
Din postarile tale de doua trei cuvinte , reiese ca nici tu nu ai prea mult habar
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Ionut în data de 08.03.2024, 19:09)
Procesul s-a incheiat si s-a dat verdictul.Decizia curtii trebuia data publicitatii pe 10 februarie,daca partile nu aveau obiectii ca toate informatiile din proces sa fie date publicitatii.daca doreau cenzura,informatia care va ajunge la public trebuie periata si acest lucru dureaza aproximativ o luna.cu cat cat periatul e mai intens,cu atat dureaza mai mult.acestea sunt regulile acestei curti de arbitraj.procedura a aparut in presa inca din februarie.acum trage tu concluzia finala.eu atat mai spun: nu se va gasi niciun vinovat nici la aceasta mega-teapa.si tu si eu vom plati despagubiri la smecherii de la gold.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 12:24)
... ce jurisdictie are un "tribunal" corporatist asupra unui stat suveran!? ... sau e ca si vaccinurile lu' catu ... asa-i ordinu' ...
2.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 08.03.2024, 12:50)
...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 12:54)
... acesta este motivul pentru care intreb ... ma poti lamuri?! ...
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 19:31)
...daca un cod civil (fie el "armonizat" international), judecat intr-o curte arbitrara este mai puternic decat o constitutie ... atunci vestul chiar se duce de rapa ... adica ponta nici macar nu si-a incheiat mandatul ... asemenea multor premieri ... in ce masura au ei legitimitate?!?!?! ... numiti de altfel de minoritati parlamentare?! ... dovediti frauda si apelati la un tribunal international serios ... daca mai exista asa ceva ... referendumul e alta teapa ...
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 19:42)
... parte din bunurile confiscate rusiei apartineau unor persoane fizice/juridice de nationalitate rusa ... cum ar fi sa conteste acest lucru la curti de arbitraj?! ...
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 20:46)
... imagineaza-ti un scenariu ... bunurile confiscate rusiei ... investite in ukr de jp morgam si black rock ... dupa un armistitiu si o "normalizare" a situatiei; ... rusia si oligarhii sai deschid pretentrii civile/comerciale la curti de arbitraj ... unchiu sam ii prins prin peninsula arabica (divizata de pro palestinieni, pro israel) ... si prin marea chinei de sud ... eu e plina de proteste pentru ca nimeni nu intelege " verdele"... ... unde merg banii? si corporatiile? ... si cui apartine ukr? ...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 13:20)
La fel am auzit de la politicienii nostri si cu PNRR-ul…ca nu se poate renegocia:-)…Hungaristanul poate sa blocheze deciziile CE, dar la noi nimic nu se poate renegocia. La fel vroiau astia prin 2016 sa vanda Hidroelectrica, ca e in faliment:-). Aia nu au investit nimic, deci ce pretentii pot sa aiba? Mujicii au luat cu japca Crimeea si nu am auzit nici un tribunal sa ofere despagubiri Ucrainei:-)
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 23:24)
... eu cred ca mujicii rad vazand cum gasca de la cluj aduce aur din dubai ... pentru ca aurul e neutru de arbitraje internationale ... dar spune mult despre "dreapta" europeana ;) ...
4. Referendumul poate fi necesar
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 16:06)
Vazand cat de mare e paguba, ce controverse sunt si cum se paseaza raspunderea, cred ca e natural Ciolacu sa vada unde e pozitionat poporul. Pentru ca trebuie cantarite toate variantele daca incearca o negpciere. Deci nu e vorba de o corporatie, probabil firme off shore sa incaseze penalitatea care o pretind ca e despagubire. Chiar e pacat ca e asa tarziu, trebuia sa le puna proiectul in spinare si sa penalizeze din p d v ecologic.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 16:37)
Au intrat trolii la manipulare!
Man, oricine ai fi, vai plati si tu si nepotii nepotilor tai smecheria escrocilor canadieni si romani!
Chit ca ai fi tata lui ciolacu.
A aruncat pisica pt ca la prezidntiale are nevoie de pulime la vot. Ei bine, n-o sa fie.
Bechtel, Pfitzer si acum Gold. Ce urmeaza?? Gazele din M Neagra gratis pt Schengen? Nu as fi asa uimit. Sunt astia in stare sa dea toata coasta tarii de la Marea Neagra, jumate e data deja, la greci si turci. Mamele si le-au vandut de mult.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 16:54)
Hotii si vanzatorii de tata printre care si Ciolacu ne jecmanesc pe fata. Cum de a ajuns o firma sa aib acest la acest zacamant fara nicio licitatie, nimic. Pai Ciolacu si ai lui au favorizat asta si acum se distreaza pe spatele nostru. Noi vom plati, iar PNL, PSD si UDMR ne vor jecmani iar si iar. Se intampla asta pentru ca noi poporul tacem in loc sa ii jupu.im de vii pe ei si pe cei de la SRI, DIICOT, DNA.. Poporul si-a spus cuvantul prin manifestatiile de strada. Ce referendum mai vrei ma Ciolacule?Asa este cand ajung covrigarii sa conduca aceasta tars
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 17:02)
Ciolacu ne intreaba , ce vreti sa le dam canadienilor bani sau aur de zece ori mai mult ? sau cum vreti sa fiti calcati , de tren sau de masina ? nimeni nu spune de ce omul simplu trebuie sa plateasca pentru talhariile politicienilor .la urma va spune , asa au vrut romanii !
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2024, 17:03)
Scriere cu destinatie-FRAIERII ROMANIEI.Ce au facut desteptii ,ce s-au opus exploatarii,pana in momentul finalizari tratativelor si inceperea lucrarilor.Acelasi lucru si cu gazele din MOLDOVA.Te lasa pana crezi ca e bine ca apoi sa-ti bage ( VORBA UNUI....IN VIATA)
8. Sa asteptam si apelul
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2024, 05:51)
Poate fi o temporizare pt guvernul roman obtinuta prin negociere ca sa amane vestile proaste dupa alegeri Plus ca se doreste ca sa redeschida minele de uraniu, de fapt, si acelea sunt pericol ecogic real.
9. Show Total inutil
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2024, 09:00)
Televiziunile si media a noi e interesata de spectacol in primul rand si de macanit... se fac scenarii apocaiptice de ce o fi si cum ne descurcam a sa constatam ca nu mai e cazul..ridicol!
Interesul e vanzarea de reclama de fapt...