Ungaria a cerut Comisiei Europene să prelungească restricţiile cu privire la importul de cereale şi oleaginoase din Ucraina în cele cinci state membre din Europa de Est, cel puţin până la finele lui 2023, a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar al Agriculturii, Zsolt Feldman, informează Agerpres.
Cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Agriculturii, Zsolt Feldman a spus marţi seara că Ungaria a cerut de asemenea Bruxelles-ului să ofere sprijin financiar extraordinar pentru a facilita livrările de cereale, în ideea de a goli silozurile pentru fermierii locali, înainte de recolta din acest an.
"Interesul nostru este ca recoltatul din Ungaria să poată fi finalizat în siguranţă iar fermierii ungari să poată să îşi vândă produsele", a spus Zsolt Feldman.
La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii, până la data de 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.
Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.
Comisia a informat că ar putea extinde restricţiile la importurile de cereale din Ucraina şi dincolo de 5 iunie, dacă situaţia excepţională va continua.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2023, 14:11)
Cerealele din Ucraina NU SUNT CONFORME
legislației UE de SECURITATE ALIMENTARA,
asa ca nu au ce cauta pe piața Europeană a UE. PUNCT
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2023, 14:14)
Ba da!Sa le duca in Franta,Germania,Belgia ,Olanda la toti smecherii astia care ne iau pe noi de prosti!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2023, 21:30)
Ungurii sunt printre putinii care isi mai apara interesul national. Cozile noastre de topor care ne conduc, au dat totul: au cedat resursele, au sacrificat delta, acum distrug agricultura si ce a mai ramas din industrie (gaze scumpe faliment garantat).
Imprumuturi cu dobanzi mari, cumpara arme expirate luand bani de la sanatate, educatie, dezvoltare etc
Alegatorii vor primi ce au votat si multa saracie.
Poate data viitoare se vor chibzui mai bine ce aleg.