Ungaria va elimina de la 1 august plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru gospodăriile care au un consum mai ridicat, a anunţat astăzi Guvernul de la Budapesta, printr-un decret, ceea ce înseamnă că mulţi cetăţeni vor plăti mai mult pentru energia suplimentară pe care o consumă, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Măsurile vor ajuta Executivul să acopere "gaura" din buget, după ce plafonarea preţurilor, în vigoare de aproape un deceniu, a pus o povară semnificativă pe finanţele publice, în condiţiile în care preţul energiei pe plan global a urcat foarte mult.
Conform decretului, gospodăriile din Ungaria vor fi eligibile pentru actualul plafon al preţului energiei dacă vor folosi electricitate de până la 2.523 KWh pe an, dar vor plăti aproximativ dublu în cazul în care consumul depăşeşte acest nivel, deşi Guvernul a dat asigurări că încă va fi sub preţul pieţei.
Pentru gaze, limita pentru actualul plafon al preţului este 1.729 metri cubi pe an, peste acest nivel aplicându-se preţul pieţei, ceea ce ar reprezenta o creştere de şapte ori.
Anterior, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Budapesta discută achiziţionarea unei cantităţi mai mari de gaze de pe piaţa mondială, înaintea iernii.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia, inflaţia a crescut semnificativ în Europa Centrală, amplificând presiunile asupra preţurilor deja puternice în urma pandemiei şi determinând băncile centrale să majoreze brusc dobânzile.
Guvernul de la Budapesta a anunţat în noiembrie că preţurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinţi (1,29 dolari) pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi. De asemenea, în februarie, au fost plafonate preţurile unor alimente de bază.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.07.2022, 23:54)
Gata cu minatul cripto pe banii statului.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.07.2022, 11:00)
Limita la 1729mc de gaz pe an? Asta da grija fata de poporul maghiar, tata Orban si unchiul Szijjarto nu mai prididesc cu milogelie la UE si la rusi ca sa fericeasca poporul maghiar cu o asa protectie sociala extinsa si ii face si cumpatati.