Transportatorii de gaze din România şi Ungaria au semnat ieri , la Arad, Acordul de Dezvoltare în Comun pentru construirea conductei de interconectare pe ruta Szeged-Arad, potrivit unui comunicat de presă al Transgaz transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Transgaz a semnat ieri, 1 iulie 2008, la Arad, cu FGSZ Natural Gas Transmission Closed Company Limited By Shares din Ungaria "Acordul de Dezvoltare în Comun " privind interconectarea Sistemului Naţional de Transport gaze de înaltă presiune din Ungaria cu Sistemul Naţional de Transport gaze naturale din Româ-nia, prin construirea conductei de interconectare pe ruta Szeged - Arad. Pe teritoriul României, conducta de interconectare având DN700/PN63 are o lungime de aproximativ 62 km dintre punctul de conectare Horia (lânga Arad) şi punctul de frontiera Csanadpalota (Nădlac) de la graniţa de stat dintre România şi Ungaria", potrivit comunicatului.
Potrivit Acordului de Dezvoltare în Comun, data planificată pentru finalizarea conductei pe teritoriul României şi începerea operării comerciale este de un an şi şase luni de la data semnării Acordului, adică la sfârşitul anului 2009, a declarat ieri pentru NewsIn directorul general al Transgaz, Ioan Rusu.
"Fiecare parte semnatară a acestui Acord, va suporta costurile şi cheltuielile aferente proiectării şi construcţiei, operării şi întreţinerii conductei pe teritoriul ţării sale. Interconectarea celor două sisteme naţionale de transport gaze naturale, reprezintă un avantaj economic atât pentru România cât şi pentru Ungaria, care, în calitate de state membre ale Uniunii Europene, sunt interesate în cooperarea privind interconectarea sistemelor de transport gaze naturale şi implementarea prevederilor Directivei Consiliului UE 2004/67/CE privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale", se mai arată în comunicat.
Din cei 62 de km de conductă, a fost deja construit un tronson de 36,7km lungime între localităţile Horia şi Pecica. România mai are de construit 26 km, iar costurile estimative pentru ce a mai rămas de construit se ridică la 12 - 15 milioane euro. Restul de 47 km din conductă se află pe teritoriul Ungariei, urmând ca în acest an ţara vecină să demareze lucrările, potrivit datelor prezentate la 11 iunie 2008 de directorul Departamnetului de Proiectare şi Cercetare din cadrul Transgaz, Vlad Pavlovschi. Capacitatea maximă de transport a conductei de interconectare este de 4,4 miliarde metri cubi/an corespunzător unui debit mediu orar de 500,000 metri cubi/oră. Vlad Pavlovschi a afirmat atunci că sursele gazului livrat în România vor fi din câmpul de gaze de la Algyo şi/sau gaze import din Ucraina sau Austria.