Ungaria, Slovacia şi Serbia promit să continue lupta împotriva migraţiei ilegale

R.S.
Internaţional / 22 octombrie

Ungaria, Slovacia şi Serbia promit să continue lupta împotriva migraţiei ilegale

Ungaria, Slovacia şi Serbia vor continua eforturile comune pentru a reduce migraţia ilegală în Uniunea Europeană, au declarat marţi liderii celor trei ţări, adăugând ca sunt necesare mai multe fonduri UE în acest sens, relatează Reuters.

Reuniţi la Komarno, în Slovacia, la graniţa cu Ungaria, preşedintele sârb Aleksandar Vucic, premierul slovac Robert Fico şi şeful guvernului ungar Viktor Orban au subliniat eforturile lor de a reduce numărul de migranţi, mai ales din Orientul Mijlociu şi Africa, care au venit pe aşa-numita rută a Balcanilor, ce trece prin Serbia şi ajunge în UE, prin Ungaria.

În general, migranţii încearcă să ajungă în ţările mai bogate din Europa de Vest, precum Germania.

"Anul acesta, sunt cu 80% mai puţini migranţi (în Serbia) decât anul trecut", a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, după întâlnirea cu Fico şi Orban.

"Vom continua să lucrăm împreună şi cred că rezultatele vor fi bune", a mai spus el, potrivit Reuters.

Migraţia ilegală rămâne o problemă politică cheie în Europa la aproape zece ani de la criza din 2015, când aproximativ un milion de persoane au ajuns în blocul comunitar. Migranţii ilegali care au ajuns în Europa anul trecut au reprezentat mai puţin de o treime din numărul înregistrat în timpul crizei din 2015.

Orban a afirmat că cererile de azil trebuie evaluate înainte să se permită cuiva intrarea în UE, spunând că acest model, folosit în Ungaria, a fost singurul care a avut efect asupra migraţiei ilegale.

Hotspot-urile create în ultimele ţări sigure pentru migranţi, de exemplu în Africa, ar putea fi o soluţie de masă, a spus el.

Vucic a declarat că Serbia, care nu este ţară membră a UE, nu va fi niciodată de acord sa creeze hotspot-uri pentru migranţii ilegali pe teritoriul său.

Numărul de treceri ilegale în Balcanii de Vest a scăzut cu 79% faţă de anul trecut, până la puţin sub 17.000 în primele nouă luni din 2024, potrivit datelor agenţiei Frontex.

Fico, gazda summitulului, a numit lupta împotriva migraţiei ilegale o prioritate absolută şi a spus că migraţia ilegală a avut efecte negative asupra Europei.

"A fost un subiect de discuţie astăzi faptul că, în planificarea următorului buget al UE după 2027, va trebui să insistăm ca o parte substanţială din buget să fie dedicată combaterii migraţiei ilegale, deoarece aceasta reprezintă o ameninţare gravă pentru noi", a spus el, conform Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb