Cel mai mare grup bancar italian, UniCredit SpA, a confirmat marţi obiectivele cheie ale planului directorului general Jean Pierre Mustier, care vrea ca în următorii doi ani să majoreze profitul net anual la 4,7 miliarde de euro, transmit Financial Times şi Reuters, conform Agerpres.
Conform planului pentru perioada 2016-2019, banca are ca obiectiv în 2019 o rentabilitate a capitalului tangibil (ROTE) de peste 9%, venituri de 20,6 miliarde de euro şi un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de peste 12,5%.
Optimismul generat de planul lui Jean Pierre Mustier a dus în ultimul an la creşterea acţiunilor UniCredit cu 45% la Bursa de la Milano. Marţi, titlurile înregistrau un avans de 0,34%, la 17,65 euro.
Venitul net din dobânzi ar urma să scadă cu un miliard de euro, la 11 miliarde de euro, până la sfârşitul lui 2019, dar declinul va fi compensat de majorarea taxelor cu un miliard de euro, la 7,1 miliarde de euro, pe fondul ratelor scăzute ale dobânzilor şi al creşterii mai puţin dinamice a creditării, compensate parţial de costurile de finanţare mai scăzute, se arată în comunicatul UniCredit.
De asemenea, banca s-a angajat să-şi diminueze creditele neperformante cu încă patru miliarde de euro.
Luna trecută, UniCredit a anunţat că vânzarea unui portofoliu de credite neperformante (NPL) în valoare de 17,7 miliarde de euro (21 de miliarde de dolari) a fost închisă, iar a doua etapă este în desfăşurare, conform planificării.
Cel mai mare grup bancar italian a împărţit vânzarea împrumuturilor în două vehicule de securitizare, gestionate de fondurile americane PIMCO şi Fortress Investment Group. Apoi datoriile au fost vândute gradual.
A fost cea mai mare vânzare de acest tip din Italia şi un punct cheie al planului directorului general Jean Pierre Mustier, care vrea ca în următorii doi ani să majoreze profitul net anual la 4,7 miliarde de euro.
Deja UniCredit a selectat un licitator preferat pentru un portofoliu şi a selectat câţiva licitatori pentru celălalt. Banca a confirmat că-şi va reduce sub 20% participaţia în vehiculele de securitizare până la sfârşitul anului, iar tranzacţia va majora indicele de adecvare a capitalului Tier 1 al UniCredit cu zece puncte de bază. Anul acesta indicele va depăşi 12%, a anunţat recent UniCredit.
UniCredit este singura bancă italiană de importanţă sistemică, dar indicele său de adecvare a capitalului este mult în urma rivalelor sale, chiar dacă de la criza financiară a obţinut 14,5 miliarde de euro după trei emisiuni succesive de acţiuni.
Profitul net al UniCredit a urcat la 2,82 miliarde de euro (3,32 miliarde de dolari) în trimestrul trei din 2017, de la 447 de milioane de euro în perioada similară din 2016.
Provizioanele pentru creditele neperformante au scăzut la 598 de milioane de euro, de la 977 de milioane de euro.
Costurile operaţionale au căzut cu 4%, la 2,81 miliarde de euro. Banca va concedia 14.000 de angajaţi până în 2019 şi va reduce costurile administrative.
UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi.