Bacalaureatul nu s-a încheiat, dar majoritatea absolvenţilor îşi fac calcule în legătură cu facultatea pe care vor să o urmeze. Universitatea din Bucureşti (UB) anunţă scoaterea la concurs, pentru sesiunea de vară a admiterii, a aproape 8.000 de locuri la buget şi a aproximativ 11.300 de locuri la taxă.
Din totalul locurilor scoase la concurs, 81 sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României, 129 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural şi alte 76 de locuri sunt alocate candidaţilor de etnie romă, precizează UB. Candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială pot aplica pe cele 34 de locuri la licenţă destinate lor, în timp ce persoanele cu cerinţe educaţionale speciale pot candida pe cele 25 de locuri care le-au fost alocate. Alte 50 de locuri bugetate sunt destinate candidaţilor care îşi doresc să urmeze studiile în cadrul programelor de masterat didactic derulate de Universitatea din Bucureşti. Pentru programele de licenţă şi masterat, sesiunea de vară a concursului de admitere la facultăţile UB se desfăşoară în perioada 1 - 26 iulie, iar data-limită de afişare a rezultatelor este 31 iulie. Pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă candidaţilor interesaţi să studieze la una dintre cele 19 facultăţi pe un loc la buget un număr de 4.680 de locuri, iar pentru persoanele interesate de studiile de masterat pune la dispoziţie 3.190 de locuri la buget. Şcolile doctorale ale UB, care vor organiza admitere în perioada 2 - 16 septembrie, scot la concurs 340 de locuri la buget, dintre care 163 de locuri sunt cu bursă.
Fiecare facultate are propriul calendar care este cuprins în perioadele mai sus-menţionate, iar datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor. Pentru a veni în sprijinul candidaţilor, Universitatea din Bucureşti oferă atât posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere, prin completarea formularului disponibil la adresa www.po.unibuc.ro, cât şi posibilitatea de înscriere online la concursul de admitere. Totodată, Universitatea din Bucureşti organizează o sesiune de admitere specială pentru olimpicii internaţionali şi sportivii medaliaţi la competiţii europene şi mondiale pentru sporturile olimpice şi şah şi la jocurile olimpice şi paralimpice, anterior organizării sesiunii de admitere pentru toţi candidaţii.
Universitatea din Bucureşti acordă burse elevilor şi studenţilor medaliaţi cu aur, argint sau bronz la olimpiadele ştiinţifice şi competiţiile internaţionale care optează să-şi continue studiile într-una dintre cele 19 facultăţi ale sale. Bursele se adresează medaliaţilor la jocuri olimpice, campionate mondiale şi europene, campionate mondiale universitare pentru sporturile olimpice şi şah, inclusiv cele organizate pentru persoanele cu dizabilităţi.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2024, 11:23)
Mult prea multe. Am ajuns sa avem mai multe locuri disponibile la universitati decat sunt elevi care isi iau bac-ul.