Universităţile din Cluj şi Bucureşti, în primele 1000 din lume

Ziarul BURSA #Cultură / 20 august 2019

Universităţile din Cluj şi Bucureşti, în primele 1000 din lume

Două instituţii de învăţământ superior din ţara noastră sunt incluse în clasamentul Shanghai al universităţilor din întreaga lume. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziţia 701-800 la nivel internaţional, fiind prima din ţara noastră, în clasamentul Shanghai al universităţilor (Academic Ranking of World Universities) dat recent publicităţii, urmată de Universitatea din Bucureşti (UB) pe poziţia 901-1000.

Prorectorul UBB, Daniel David, a făcut câteva precizări despre prezenţa autohtonă în acest top: "În lume există aproximativ 30.000 de universităţi. Dintre acestea, iată, 1.000 au trecut pragul academic al unei vizibilităţi şi al unui impact internaţional. Mă bucură faptul că UBB a trecut acest prag, rămânând astfel în liga mare şi prima din România. Trebuie însă spus că ambele universităţi prezente în clasament, UBB şi UB, au scăzut faţă de anul trecut. Acest lucru reproduce rezultatele din celelalte clasamente majore ale universităţilor şi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru guvernanţi. Noi am făcut prin forţe proprii maximum care se poate face din partea noastră. Nu putem cere mai mult de la colegi, copleşiţi de ore, birocraţie (exemple - evaluări peste evaluări impuse naţional), impredictibilitate legislativă şi în mecanis-mele academice (de exemplu în competiţia de granturi) şi reglementări revolute. În plus, când tai locurile la mas-ter şi doctorat de la aceste universităţi, aşa cum au făcut recent guvernanţii, le afectezi tocmai această zonă de generare de cunoaştere/publicaţii". Daniel David consideră că este nevoie de o îmbunătăţire urgentă a legislaţiei, o creştere a finanţării şi un program specific de susţinere a excelenţei în marile universităţi cu potenţial internaţional din centrele academice tradiţionale.

Cunoscut şi ca Rankingul Shanghai al universităţilor, Academic Ranking of World Universities/ARWU 2019 este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor prin prisma indicatorilor de excelenţă - de educaţie şi de cercetare - folosiţi în analiză. Clasamentele sunt realizate şi publicate anual de Academic Ranking of World Universities, începând din anul 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb