UNPR, ÎMPOTRIVA MAJORĂRII SALARIULUI MINIM PE ECONOMIE Miluţ: "Ministerul Muncii duce o politică antisocială"

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 17 aprilie 2009

Miluţ: "Ministerul Muncii duce o politică antisocială"

Ministerul Muncii amplifică efectele crizei economice prin noi decizii iresponsabile din punct de vedere social, susţine preşedintele UNPR, Marian Miluţ.

În opinia sa, anunţul minis­trului Muncii, Marian Sârbu, de a majora salariul minim pe economie sub presiunea campaniei electorale. nu face decât să adâncească dezechilibrul bugetar existent deja.

"Decizia este în totală contradicţie cu direcţiile europene de limitare a chetuielilor bugetare şi de plafonare a salariilor", consideră Miluţ.

Potrivit unui comunicat, "UNPR consideră că această măsură va servi în exclusivitate unui scop politic de scurtă durată, dar va avea efecte economice negative la nivelul întreprinderilor private, care vor mări numărul de disponibilizări".

Majorarea salariului va impune modificări de grilă privind impozitarea salariilor în general, obligând investitorii privaţi să facă mai multe concedieri, a adăugat Miluţ, precizând: "Această hotărâre are un caracter antisocial, iar efectele sale vor fi creşterea numărului de şomeri şi agravarea discordiei între patronate şi sindicate".

Liderul UNPR a declarat: "Minis­terul Muncii adoptă decizii aberante şi în totală necunoştinţă a realităţii economice din mediul privat. În cazul în care IMM-urile vor fi obligate să acorde majorări salariale, cu siguranţă prima reacţie va fi aceea de a disponibiliza un număr de angajaţi pentru a păstra nivelul cheltuielilor bugetate pentru anul 2009".

În opinia sa, alături de impozitul forfetar, noua măsură economică va avea ca efect decimarea mediului economic privat şi îngroparea economiei naţionale.

Sindicatele cer Guvernului să asigure o dezbatere urgentă a problemei salariale

Marile confederaţii sindicale (n.r. CNS "Cartel ALFA", CSDR, BNS şi CNSLR Frăţia) au înaintat Guvernului o scrisoa­re prin care îi solicită primului ministru o dezbatere, cu toţi partenerii sociali, în cadrul căreia să fie prezentată o analiză a situaţiei privind salarizarea în sistemul bugetar.

Sindicaliştii îi cer primului minis­tru să stabilească, de urgenţă, o întrevedere cu confederaţiile sindicale şi patronale, în cădrul căreia să se încerce găsirea unui numitor comun privind soluţiile necesare pentru rezolvarea problemei salarizării în sis­temul bugetar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb