UNSAR: 9 din 10 români vor preţuri de referinţă la reparaţiile auto

F.D.
Miscellanea / 3 august 2023

UNSAR: 9 din 10 români vor preţuri de referinţă la reparaţiile auto

9 din 10 români (93%) consideră că ar fi benefică publicarea anuală, cu titlu informativ, de către o autoritate competentă, a unor preţuri de referinţă pe piaţa de reparaţii auto, relevă un sondaj de opinie efectuat de IRES - Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie la solicitarea UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Conform sursei citate, procentul este similar (92%) şi în ceea ce priveşte posibilitatea publicării anuale, tot cu titlu informativ, a unor preţuri de referinţă şi pentru închirierea autovehiculelor primite la schimb de persoanele păgubite RCA pe perioada reparaţiei celor avariate, arată acelaşi sondaj.

Preţul poliţei RCA este influenţat de costul despăgubirilor, iar astfel de măsuri, precum introducerea unor preţuri de referinţă pentru reparaţiile auto şi pentru rent-a-car, cu titlu informativ, ar ajuta consumatorii să fie mai bine informaţi cu privire la costurile pe care le implică reparaţiile în cazul în care ar fi păgubiţi RCA. Astfel, s-ar putea evita eventuale costuri nejustificate cerute pentru reparaţia autovehiculului avariat, costuri care îi afectează în cele din urmă pe toţi plătitorii de poliţe RCA din România. Măsura NU ar reprezenta o co-plată pentru păgubiţii RCA, ci un pas spre normalitate.

La finalul anului 2022, ţara noastră avea peste 10 milioane de vehicule rutiere înmatriculate în circulaţie, în creştere cu peste 1 milion în ultimii doi ani. Cu circa 400.000 de accidente rutiere în fiecare an, România conduce în topul ţărilor europene la acest capitol. Ţara noastră se situează, de asemenea, şi în topul despăgubirilor plătite în cazul fiecărui accident în baza poliţelor RCA (dauna medie RCA). Pe scurt: provocăm mai multe accidente decât alte ţări şi plătim, în medie, mai mult pentru fiecare dintre ele. Toate acestea în contextul în care numărul accidentelor rutiere şi despăgubirile plătite ca urmare a acestora (dauna medie RCA) influenţează evoluţia primelor RCA.

În tot acest context, având în vedere şi falimentele recente ale unor asigurători care practicau preponderent asigurări RCA la prime nesustenabile, devine absolut necesară modificarea corespunzătoare a Legii 132/2017 privind RCA - în sprijinul păgubiţilor şi al şoferilor români. Reamintim faptul că, în ciuda dificultăţii de a opera pe piaţa RCA, asigurătorii care au rămas pe această piaţă au plătit anul trecut, în baza poliţelor RCA, despăgubiri de circa 4 miliarde lei. Practic, în fiecare zi calendaristică a anului 2022, industria de asigurări a plătit peste 2 milioane EUR către păgubiţii implicaţi în accidente rutiere, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb