UNSAR:  Transportatorii trebuie să limiteze catastrofele de pe şosele

Mina Irina
Companii / 12 august 2016

Frecvenţa ridicată cu care se produc accidente în care sunt implicate vehicule ale companiilor de transport rutier este îngrijorătoare, în condiţiile în care doar în ultimele 24 de ore s-au produs trei accidente grave, în care au fost implicaţi transportatori, care au lăsat în urmă trei persoane decedate şi nouă răniţi, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) trimis redacţiei.

"Într-unul dintre accidente a fost implicat un autocar în care se aflau 63 de turişti, dintre care 50 de copii. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare susţine nevoia protejării victimelor drumurilor din România. Accidentele grave în care sunt implicaţi transportatorii confirmă statisticile îngrijorătoare realizate de autorităţi. Cea mai mare frecvenţă medie a daunei, de 15,87%, este înregistrată la nivelul camioanelor (vehicule de tip cap-tractor) deţinute de persoane juridice, conform analizei independente realizată de către compania de consultanţă Milliman pentru perioada 2013 - 2015 şi publicată de ASF. Ceea ce înseamnă că 1 din 6 camioane produce în fiecare an un accident. Mai mult decât atât, circa 1.900 de români şi-au pierdut anul trecut viaţa în accidente rutiere, iar alte aproximativ 25.000 de persoane au suferit vătămări", se arată în comunicat.

UNSAR consideră că transportatorii ar trebui să găsească urgent soluţii pentru a limita tragediile de tipul celor petrecute în ultimele 24 de ore în România, care conduc la pierderi de vieţi şi vătămări corporale irecuperabile. UNSAR atrage atenţia că transportatorii ar trebui să promoveze comportamentul responsabil în rândul şoferilor lor.

UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a fost înfiinţată în 1994 şi reprezintă 23 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni - Insurance Europe, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb